Declin cognitiv, citit, soluții. Într-un editorial pe blogurile Harvard Health Publishing, Heidi Godman, editor executiv al publicației Harvard Health Letter, spune că dificultățile de lectură apar la orice vârstă dintr-o varietate de motive, fie de la probleme de concentrare, insuficiență cognitivă ușoară, fie de la schimbări fizice.
Declin cognitiv, citit, soluții: somnul și stresul
Medicul neurolog Joel Salinas de la Spitalul General din Massachusetts, afiliat la Universitatea Harvard, citat de Heidi Godman în materialul ei, susține că aceste dificultăți de concentrare ar proveni din pricina lipsei de somn, a stresului, a deficitului de nutrienți sau a unui medicament care face mai dificilă concentrarea.
Lectura, continuă el, necesită atenție, memorie pe termen scurt și rechemare, care intră ușor în declin pe măsură ce îmbătrânim: "Este normal când sunteți mai în vârstă că lectura voastră să fie mai lentă sau să citiți ocazional o propoziție de mai multe ori pentru a înțelege semnificația ei. Abilitatea dumneavoastră de a citi și de a păstra informații poate cere mai mult efort".
În spatele acestor probleme de lectură s-ar putea ascunde insuficiența cognitivă ușoară (MCI). Însă, precizează Salinas, deși aceasta este o schimbare notabilă în abilitățile de gândire și memorie, nu este suficientă pentru a deveni o barieră imensă în capacitatea de a avea grijă de voi și de a vă îndeplini sarcinile zilnice.
Declin cognitiv, citit, soluții: accidente, afecțiuni cronice
În ce privește schimbările fizice ale organismului care ar putea afecta lectura se numără accidentele sau afecțiunile cronice. Exemplele includ:
1. Vedere slabă - poate că aveți dublă viziune sau nu puteți vedea aproape, sau este greu să citiți într-o cameră care nu este bine luminată.
2. Artrită - "osteoartrita la baza degetului mare, încheieturii sau degetelor este comună cu vârsta și poate afecta capacitatea de a tine o carte", consideră medicul Robert Shmerling, reumatolog la Centrul Medical Beth Israel Deaconess.
3. Neuropatie (durere sau amorțeală la nivelul extremităților) - poate rezulta din diabet sau dureri de spate, și poate face inconfortabil să țineți o carte pentru perioade lungi de timp.
4. Leziuni cerebrale - o comoție, o cădere sau accident de mașină ar putea crea dificultăți de concentrare sau de vedere (cum ar fi vederea neclară).
5. Durerile mâinilor de la tremurul esențial - scleroza multiplă sau alte condiții vă pot împiedica să țineți o carte.
Declin cognitiv, citit, soluții: vizita la medic
Când observați că vă confruntați cu dificultăți de lectură ar fi bine să discutați cu medicul vostru (de familie) care vă face un consult minuțios și apoi vă poate trimite la un neuropsiholog pentru o evaluare amănunțită.
Heidi Godman amintește în postarea sa câteva soluții practice care face lectura mai ușoară. Acestea sunt:
1. Dacă aveți durere sau tremurături, reumatologul Shmerling recomandă susținerea unei cărți pe o pernă sau pe un suport de carte. Dacă găsiți că este greu să dați paginile, încercați un dispozitiv electronic de citire.
2. Deficit de atenție – căutați un spațiu liniștit, citiți cu voce tare sau ascultați înregistrările audiobook. "Există soluții care lucrează pentru cele mai multe obstacole în calea citirii, (...) și pentru majoritatea oamenilor, este o modalitate foarte bună de a ține pasul cu ceea ce se întâmplă în lume și de a păstra mintea să funcționeze", mai amintește reumatologul citat pe blogurile Harvard Health Publishing.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.