Declarația controversată despre bunici. Rafila: A fost interpretată tendențios

Florina Pop |
Data publicării:
EXCLUSIV
Copil FOTO: Pixabay
Copil FOTO: Pixabay

Profesorul Alexandru Rafila a declarat, la Interviurile DC News și DC Medical, că persoanele aflate în categoriile de risc trebuie protejate.

La Interviurile DC News și DC Medical, profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a clarificat o declarație legată de bunici despre care susține că a fost ”interpretată tendențios”.

”La un moment dat am făcut o anume declarație care a fost interpretată tendențios în momentul în care am recomandat persoanelor vârstnice care au afecțiuni cronice să păstreze o anumită distanță de siguranță față de copiii care se întorc de la școală sau chiar să utilizez eo mască și ca barieră împotriva infectării. Sigur asta nu e vorba de vreo obligativitate în vreun fel, cum au interpretat-o unii. este vorba de o recomandare, iar aplicarea ei trebuie să fie selectivă, de la caz la caz. Bineînțeles că e o decizie până la urmă asumată. 

Trebuie să protejăm persoanele vârstnice. Exact asta a fost discuția la nivelul Biroului Regional OMS”, susține Alexandru Rafila.

Potrivit acestuia, ”copiii nu sunt afectați de această boală decât în extrem de mică măsură”. ”Ei fac forme ușoare sau forme pe care le numim inaparente - așa numitele persoane asimptomatice. Foarte rar copiii necesită spitalizare. Doar 0,1%. Și tratament în spital”, adaugă dr Rafila.

Acesta subliniază că categoriile de risc trebuie protejate. Se referă la cei care ar putea să ai boala COVID-19 de la copii, ”respectiv persoanele vârstnice. ”Și asta, până la urmă, trebuie să existe o informare suficientă astfel încât familiile să-și organizeze viața încât să-și reducă acest pericol. Nu trebuie neapărat să discutăm de mască”, adaugă profesorul Rafila.

Potrivit acestuia, o anume categorie de copii, cei care au anumite afecțiuni cronice, care trebuie protejați de COVID-19, deoarece ”riscul infecției este serios”.  

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel