Psihologul Andra Tănăsescu spune că fiecare dintre noi ”vorbește „pe limba lui” și oricât am avea impresia că pentru noi este clar mesajul, atâta timp cât nu „traducem” pe limba celuilalt, lăsăm mult loc de interpretări”.
”Chiar și atunci când ne cunosc, singurii care ne cunosc cu adevărat suntem doar noi înșine și orice presupunere ar face ceilalți, există o șansă suficient de mare să fie greșită și departe de adevărul nostru interior. Când presupunem că ceilalți înțeleg, „că doar e normal și are sens”, fără ca noi să ne facem datoria să explicăm cu adevărat motivul pentru care ne simțim ignorați, răniți, trădați, apar nemulțumirea și sentimentul că nu le pasă. Ori, în multe cazuri nu este vorba că nu le pasă. De cele mai multe ori, pentru că își trag propriile concluzii, din lipsă de informație, adoptă atitudinea adecvată propriei concluzii, bazată pe trăirile lor interioare. Este absurd să ne așteptăm la o reacție potrivită trăirii noastre interioare din două motive: fiecare reacționează diferit și omul reacționează la ce primește (dacă primește doar bucățele, fără să înțeleagă cu adevărat sensul, atunci de fapt reacționează la altceva decât ce trăiesc eu în interior). Universul interior al fiecăruia este unic, special, particular și deosebit de subiectiv. Dacă pentru mine un lucru are sens să fie într-un fel, pentru altcineva poate fi complet diferit. Astfel, este de datoria fiecăruia să picteze o imagine cât mai clară a lumii interioare, cu trăirile propria, astfel încât să se facă înțeles. Dacă vrei să fii înțeles, descrie clar ce se întâmplă cu tine și folosește-ți cuvintele pentru a explica cât mai fidel ce ia naștere în tine. Spune concret care sunt lucrurile de care ai nevoie și care este motivul pentru care îți plac/te deranjează anumite comportamente. Adoptă această atitudine și vei schimba semnificativ dinamica relațiilor tale în bine”, consideră psihologul Andra Tănăsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.