Ca textura pastelor să rămână ”netedă și plăcută, chiar și după gătire”, ar fi bine să adaugi o linguriță de zeamă de lămâie, recomandă Dan Vodnar, profesor de Gastronomie Moleculară la USAMV Cluj:
”Este indicat să adăugăm o lingură de zeamă de lămâie atunci când fierbem pastele? Fierberea pastelor într-o apă acidifiată prin adăugarea unei linguri de zeamă de lămâie sau de oțet, păstrează textura pastelor netedă și plăcută, chiar și după gătire. Într-o apă cu pH de 6 proteinele sunt neutre din punct de vedere electric, aspect care facilitează recombinarea aminoacizilor rezultând o rețea proteică eficientă care încorporează moleculele de amidon, iar în acest fel pastele nu vor fi lipicioase”.
Pastele, sursă bună de carbohidrați
Pastele sunt o sursă foarte bună de carbohidrați, iar un studiu recent arată că ar trebui consumate de trei ori pe săptămână pentru a aduce beneficii sănătății.
Un nou studiu sugerează că consumul moderat de paste nu este neapărat legat de bolile cronice și ar putea avea chiar și unele beneficii
Studiul, care a fost publicat în BMJ Nutrition, Prevention și Health, a încercat să determine dacă există o legătură între consumul de paste și riscul pe termen lung de diabet de tip 2, boli cardiovasculare aterosclerotice (ASCVD) și accident vascular cerebral.
Dintre cele 84.555 de femei aflate în postmenopauză care au participat la studiu, femeile care au consumat cele mai multe paste au avut un risc redus de ASCVD și accident vascular cerebral, comparativ cu femeile care au consumat mai puține paste.
Cel mai mare aport de paste consumate a fost puțin peste trei porții de paste pe săptămână. Cel mai mic a fost puțin sub o jumătate de porție de paste pe săptămână.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.