Dan Dumitrașcu, profesor de Gastroenterologie la UMF Cluj, președinte fondator al Societății Române de Neurogastroeneterologie, a fost invitat al emisiunii Academia de Sănătate, moderată de academicianul Irinel Popescu, unde a discutat și despre importanța gândirii pozitive asupra corpului uman. Specialistul subliniază că pacienții care au somatizare cardiacă simte cum îi bate inima, ceea ce nu e un fapt resimțit de toată lumea.
”Altul are impresia, dacă se concentrează pe respirație, că n-are aer pe când noi respirăm fără să percepem. iată cum unii oameni încep să perceapă niște lucruri care n-ar fi trebuit să le perceapă. Odată percepute începe cercul vicios al calvarului pacienților și medicilor care-i îngrijesc.
Sunt pacienți care preferă să se lase operați, să li se scoată intestinul decât să-și trateze o suferință care nu este deloc chirurgicală. Un pacient cu intestin iritabil refuză să-și accepte soarta de suferință și trebuie să le dau exemplul pacienților cu diabet sau insuficiență cardiacă care suferă mai mult, care au o speranță de viață mai limitată, dar care nu suferă atât. Aici e problema de gândire negativă sau de catastrofizare. Și am făcut un studiu internațional (...) și s-a demonstrat că românii și chinezii au scorurile de catastrofizare cele mai mari. cele mai mici sunt în Italia”, afirmă profesorul Dan Dumitrașcu.
Acesta mai subliniază că senzația că ar fi ceva și chiar la apariția unui simptom, unii oameni încep să gândească negativ. ”Și-n viața noastră socială (...) se trag tot timpul concluzii negative. Cam așa e și cu pacienții aceștia (n. r. cei cu boala intestinului iritabil), ei au simptome, au durere, au balonare, au constipație - care e absolut reală, dar de aici ei își fabrică, își creează tumori cognitive. Încep să dea interpretări negative, să aibă emoții negative și unii dintre ei încep să aibă comportamente negative evitante sau toxice”, susține profesorul Dumitrașcu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.