Dacă vreți să vă reduceți riscul de boli de inimă, de accident vascular cerebral și de prediabet, o cacao caldă sau 2-3 bucăți de ciocolată neagră (peste 75% cacao) consumate zilnic sunt perfecte! La fel și dacă vreți să aveți o dispoziție bună, să vă funcționeze memoria perfect și să nu cădeți în depresie!
Cum afectează inima
De „vină”sunt polifenolii din cacao, în special flavanolii săi, care acționează în numeroase moduri pentru a influența sănătatea inimii și a vaselor de sânge, scăzând tensiunea arterială și îmbunătățind nivelul de colesterol.
Din studiile observaționale ample, este clar că aportul de cacao, sub formă de pudră de cacao și/sau ciocolată neagră, este asociat cu un risc mai scăzut de a dezvolta sau de a muri din cauza bolilor cardiovasculare. De exemplu, cu cât oamenii mănâncă mai multă ciocolată neagră, arată studiile, cu atât este mai scăzută tensiunea arterială și riscul de accident vascular cerebral. (link direct studiu 1, link direct studiu 2)
La persoanele care au suferit un atac de cord anterior, consumul de ciocolată neagră de două ori pe săptămână, în comparație cu a nu mânca deloc ciocolată, s-a demonstrat că scade riscul de deces din cauza bolilor de inimă cu 66%. (link direct studiu 3, link direct studiu 4)
Aceste asocieri între consumul mai mare de cacao și riscul mai mic de boli cardiovasculare au fost confirmate în studii randomizate, controlate, pe oameni. O echipa de cercetători, inclusiv de la de la Harvard Medical School, a efectuat, în 2012, o analiză care a inclus 42 de studii legate de cacao și ciocolată și care au fost realizate pe oameni (link direct analiză). Analiza care a fost publicată în The American Journal of Clinical Nutrition, arată că ciocolata neagră și cacaoa au 8 efecte semnificative statistic asupra următorilor factori de risc pentru boli cardiovasculare:
1) îmbunătățirea funcționării vaselor de sânge (funcția endotelială),
2) reduce rezistența la insulină,
3) reduce tensiunea arterială,
4) reduce trigliceridele,
5) reduce colesterolul LDL,
7) crește colesterolul HDL,
8) Acționează ca un prebiotic.
Autorii analizei au fost în mod special impresionați de efectele benefice pe care cacaoa le are asupra rezistenței la insulină și a disfuncției vaselor de sânge. Acești doi factori de risc, care sunt foarte des întâlniți la milioane de oameni cu prediabet, sunt de importanță vitală pentru determinarea riscului general al unei persoane pentru boli cardiovasculare, inclusiv boala coronariană, accident vascular cerebral și atacuri de cord. Faptul că ciocolata și cacaoa îmbunătățesc în mod activ și semnificativ rezistența la insulină și disfuncția endotelială are consecințe importante pentru riscul cardiovascular, potrivit autorilor studiului, au arătat ei.
De fapt, ciocolata este acum considerată un „superaliment” anti-îmbătrânire și antiinflamator pentru creier și corp.
Ciocolata vă poate afecta starea de spirit
S-a demonstrat că ciocolata îmbunătățește simptomele depresiei și anxietății și ajută la creșterea sentimentelor de calm și mulțumire. Se crede că atât flavanolii, cât și metilxantinele pe care le conține cacaoa joacă un rol în efectul de îmbunătățire a dispoziției. Într-o analiză care a conținut date din 8 studii care au evaluat efectele ciocolatei, cinci au arătat o îmbunătățire a dispoziției. (link direct analiză)
Vă poate afecta funcția cognitivă
Flavanolii care se absorb atunci când consumi ciocolată neagră pătrund și se acumulează în regiunile creierului implicate în învățare și memorie, în special în hipocamp, potrivit cercetătorilor (link direct studiu). Acești flavanoli cresc fluxul de sânge către creier, promovează formarea de noi neuroni, îmbunătățesc funcționarea neuronilor, îmbunătățesc conexiunile dintre neuroni și protejează neuronii de moartea cauzată de radicalii liberi.(link direct studiu 5, link direct studiu 6)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.