Multe articole științifice încă citează specialiștii canadieni ca fiind unici descoperitori ai insulinei, deși profesorul Nicolae Paulescu și-a publicat cercetările cu despre INSULINĂ aproape doi ani înainte de decernarea Premiului Nobel.
Mai precis, în anul 1921, românul anunța descoperirea insulinei în revista belgiană „Archives Internationales de Physiologie“. Pancreina, cum o numea el, provoca scăderea glicemiei, dar și a corpilor cetonici și a ureei în sângele câinilor care sufereau de diabet.
„Nicolae Paulescu își va desăvârși pregătirea științifică la Paris, sub conducerea unui dintre cei mai mari medici de medicină internă și de clinică experimentală din Franța, este vorba de profesorul Étienne Lancereaux, perioadă în care încep să se concretizeze o serie de cercetări remarcabile în domeniul insulinei, sau în orice caz, hai să nu spun direct insulină, să vorbesc despre relaționarea directă a pancreasului – în stadiu experimental – cu diabetul. Fără discuție, designul experimental al lui Nicolae Paulescu, început în Franța și continuat în România, a permis izolarea unei structuri de tip pancreină, care este similar hormonului pe care noi îl cunoaștem azi denumit insulină, și care este secretat de o structură – insulele Langerhans. Important, în cadrul cercetărilor lui Paulescu este că el a reușit să se pună la punct un extract în care a izolat – să zicem așa – partea proteică a substanței respective, astfel încât substanța să aibă o specificitate, în sensul a ceea ce noi astăzi știm că este insulina”, a precizat prof.dr. Octavian Buda.
Cum a ajuns premiul Nobel la canadieni
Medicul psihiatru la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici" a povestit cum canadienii James B. Collip, Frederick Banting, Charles H. Best și J.J.R. Macleod au apărut în prim planul istoriei internaționale a diabetului.
„Directorul Clinicii de la Toronto, J.J.R. Macleod, se pare că a avut cunoștință de patentul lui Paulescu, pentru că cercetătorii canadieni vor folosi lucrarea lui Paulescu în bibliografie. Și în acest moment încep deja tribulațiile – n-aș putea spune ale nedreptății, nici măcar ale nerecunoașterii internaționale a lui Paulescu, dar în orice caz, cazul acesta începe să capete o notorietate internațională. Adică, cel care a reușit să pună bine lucrurile la punct în echipa de cercetători este un anume James B. Collip, care cade într-un plan secundar. Premiul Nobel va fi acordat lui J.J.R. Macleod, ca șef de clinică, fără o implicare foarte directă în aceste cercetări, și cel care este considerat eroul poveștii cu insulina este Frederick Banting”, a spus prof. Buda.
El susține că o influență în acordarea premiului a avut-o și un laureat al Premiului Nobel danez, August Krogh, care obținuse Premiul Nobel cu un an mai devreme, în 1920 pentru cercetări asupra excitabilității musculare și asupra vascularizației capilare și care avea o soție bolnavă de diabet.
„Există o legătură directă între Frederick Banting și August Krogh, pentru că acesta entuziasmat de cercetările pe care le făcuseră canadienii se va implica în nominalizarea echipei canadiene pentru Premiul Nobel”, a punctat medicul psihiatru.
Premiul Nobel se dă după un tipic birocratic
Ghinionul românului a fost acela că nu l-a propus nimeni pentru Premiul Nobel spre deosebire de canadieni care au fost propuși.
„August Krogh nu știa nimic de Nicolae Paulescu. Nicolae Paulescu nu a fost propus pentru Premiul Nobel. Premiul Nobel se dă după un tipic birocratic foarte bine pus la punct. Și anume: cineva trebuie să te propună! Dacă nu există un document, prin care o anumită persoană să fie propusă pentru acordarea acestui premiu, orice discuție din start nu-și are rostul, pentru că această Fundație se ghidează după principiul unei nominalizări explicite venită din partea cuiva. Ori, asta este, în 1921 a luat în discuție această nominalizare, nu a avut la dispoziție niciun fel de propunere pe filiera lui Nicolae Paulescu. Problema este că poate, dacă ar fi existat un context de împrejurări în care și Nicolae Paulescu să fi fost propus, dacă nu de profesori din România, măcar de profesori mari din Franța, părerea mea personală este că în mod sigur Paulescu ar fi obținut acest premiu”, a afirmat Buda.
Cercetările românului referitoare la hipofiză atrag atenția savantului Harvey Cushing
Fostul președinte al Asociației Europene de Istoria Medicinei, prof.dr. Octavian Buda spune despre savantul român că a identificat în cadrul unor structuri speciale din interiorul pancreasului, insulele Langerhans, făcând un fel de concentrat care a constatat ulterior – inoculat la câini fără pancreas – că are efect de prelungire a vieții. Dar în afară de diabet, a avut preocupări și în domeniul fiziologiei experimentale.
„El este un cercetător – absolut – foarte inspirat în domeniul fiziologiei experimentale, își făcuse deja o notorietate internațională, pentru că înainte de aceste cercetări de exemplu el s-a ocupat de hipofiză și și-a pus problema în ce măsură hipofiza este sau nu compatibilă cu viața. Și a constatat, de exemplu, că dacă scoți o anumită parte din hipofiză, în speță partea anterioară a hipofizei, această extirpare nu e compatibilă cu viața. Și și-a pus problema accesului, pur și simplu experimental într-o primă fază, la această structură aflată la baza creierului, și el a gândit o metodă transtemporală, în care se ridica foarte elegant lobul temporal al creierului și se ajungea foarte simplu la hipofiză. Ei, bine, această cercetare a atras atenția unui corifeu al neurochirurgiei modiale, Harvey Cushing, iar acesta, în jurul lui 1909 – 1910 îl citează și-l consideră ca fiind un savant cu preocupări din acestea de experiment remarcabil”, a povestit invitatul emisiunii.
Ce alte premii Nobel ar fi putut avea România, aflați în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
