De ce majoritatea femeilor au prima zi de menstruație joi sau vineri. Răspunsul este fascinant

Monika Baciu |
Data publicării:
menstruatie - FOTO: Freepik@atlascompany
menstruatie - FOTO: Freepik@atlascompany

De ce majoritatea femeilor au prima zi de menstruație joi sau vineri. Răspunsul medicilor ginecologi este fascinant.

Medicii explică motivul fascinant pentru care majoritatea femeilor au prima zi de menstruație într-o zi de joi sau vineri. Dr. Steven Palter, specialist în fertilitate din New York, respinge teoria ciclului lunar și dezvăluie date dintr-un nou studiu care arată un model clar - și este legat de stres.

Dr. Steven Palter, un expert în fertilitate din New York, dezvăluie în premieră rezultatele unui studiu fascinant care demontează ideea că ciclurile menstruale ale femeilor sunt influențate de fazele lunii. Contrar teoriei populare, cercetările pe peste 300.000 de cicluri menstruale arată un model clar: majoritatea femeilor își încep perioada într-o zi de joi sau vineri.

Ciclurile menstruale ale femeilor nu sunt deloc sincronizate cu fazele schimbătoare ale lunii, potrivit unei cercetări noi. Potrivit noilor cercetări ale oamenilor de știință europeni, prezentate pe rețelele de socializare de către expertul în fertilitate din New York, dr. Steven Palter s-au identificat cauzele pentru care femeile au prima zi a ciclului menstrual într-o zi de joi sau vineri.

"Noi cercetări, ape cale să fie publicate, din analiza a peste 300.000 de cicluri menstruale, arată că majoritatea ciclurilor încep într-o zi de joi sau vineri", a spus dr. Palter într-un videoclip postat pe canalul său TikTok, unde are 187.000 de urmăritori, potrivit Daily Mail.

Dr. Palter le-a arătat privitorilor un grafic intrigant care arată că majoritatea menstruațiilor din eșantion au început într-una dintre acele două zile. Între timp, menstruațiile aveau cea mai mică probabilitate să înceapă într-o zi de marți.

Vezi și: Tensiunea arterială fluctuantă, la fel de periculoasă ca hipertensiunea. Poate duce la atac de cord, AVC și fibrilație atrială

Care este explicația

Menstruație - FOTO: Freepik@natusm

A explicat apoi că oamenii de știință au analizat și dacă ciclurile menstruale ale femeilor au vreo legătură cu ciclul lunar de 28 de zile, așa cum s-a sugerat de mult timp.

"De fapt, nu avea nicio legătură cu Luna plină. Doctorii în fertilitate cred că, dacă e Lună plină, toată lumea are prima zi - nu era așa", a spus el.

Vezi și: Shannen Doherty, dezvăluiri despre lupta împotriva cancerului: Căutăm miracole în locurile greșite

Deci, cum se poate ca prima zi a perioadei tale să fie legată de ziua săptămânii? Ipoteza, explică dr. Palter, este că este legată de modelele tale de somn, dietă și stres. Și se crede că acestea sunt mai extreme sau neregulate în prima parte a săptămânii, comparativ cu sfârșitul, pe măsură ce weekendul se apropie.

Studiile anterioare au arătat că stresul crescut, care poate fi declanșat și de lipsa somnului, poate determina creșterea nivelurilor de hormon cortizol, care interferează cu hormonii de reproducere care determină când vine perioada. Dr. Palter a adăugat că acest model era cel mai puternic pentru femeile cu cicluri normale sau mai lungi (28 de zile sau mai mult) și era mai puțin aplicabil pentru cele cu cicluri mai scurte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel