De ce îți cade părul în timpul iernii și ce rol are căciula. Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru părul tău. Aerul rece poate fi destul de dăunător pentru podoaba capilară.
Medicii specialiști susțin că este normal ca în fiecare zi să pierdem circa 100 de fire de păr. Când părul cade într-un ritm mai mare atunci este cazul să te prezinți la medic.
Căderea părului și vârsta
”Fiziologic, orice persoană la 50 de ani are la jumătate din părul pe care îl avea la 20 de ani. Faptul că la duș sau atunci când ne pieptănăm seara observăm câteva fire de păr nu înseamnă un motiv de stres. Dacă e o cădere mai mare de 100 de fire sau dacă observăm o cădere în șuvițe, atunci este bine să ne prezentăm la consult.
Cauzele nutriționale și hormonale ocupă mai mult de 80% din cazurile care se prezintă în cabinetul de dermatologie. Dacă medicul dermatolog va considera că are nevoie de tratament adjuvant, va îndrepta pacientul către medicul ginecolog sau medicul endocrinolog. Întotdeauna trebuie să tratăm întâi cauza și apoi efectul”, a explicat dr. Viviana Iordache, medic dermatolog, la Antena 1.
Căderea părului, favorizată de factorii chimici și termici
Căderea părului este favorizată și de factorii chimici și termici. Vopsitul, îndreparea sau ondularea părului contribuie la degradarea acestuia.
”Într-un mod greșit este considerat că vopsitul părului sau anumite tratamente de îndreptare a părului sau clasicul permanent produc, în mod direct, căderea părului.
Dimpotrivă, vopsitul, mai ales dacă tonul este mai deschis decât cel al pacientului care se vopsește este un stimulator pentru rădăcină. Paradoxal, anumite tratamente pe care este menționat faptul că ajută la creșterea părului fac să cadă părul. Mă refer la substanțele grase”, a mai precizat medicul dermatolog.
De ce cade părul în timpul iernii
Dr. Mihail Pautov a explicat de ce cade părul în timpul iernii. Trebuie să fii atent și atunci când îți alegi căciula.
”Cauzele căderii părului în exces în timpul iernii. Aerul este mai uscat iarna. Aerul uscat vrea să își tragă apa din lucrurile cu care intră în contact, adică pielea și părul. Aerul uscat ne usucă și părul fapt care poate accelera căderea lui.
Un alt factor poate fi purtarea unui fess au a unei căciuli foarte strânse pe scalp. Asigurați-vă că ceea ce purtați pe cap este elastic și încăpător.
Frigul și aerul rece sunt alți factori predispozanți. Frigul răcește scalpul ceea ce duce la vasoconstricție, strângerea vaselor de sânge din scalp, ceea ce va diminua aportul de sânge cu nutrienți la nivelul firului de păr. Asta poate accelera căderea părului”, a precizat dr. Mihail Pautov.
Suplimente pentru stimularea creșterii părului
Căderea părului poate fi încetinită cu ajutorul unor suplimente. Pentru a preveni problemele părului asociate cu vremea rece, cum ar fi căderea părului, mâncărimea și mătreața excesivă, tot ce trebuie să faceți este să vă masați scalpul cu ulei de păr pentru a-l hidrata, dar și să adoptați un stil de viață sănătos.
”O meta-analiză recentă a analizat efectele anumitor suplimente pentru păr. Au devenit eficiente împotriva căderii firelor de păr uleiul de semințe de dovleac, vitamina D, în special la persoanele care au deficit de vitamina D. Zincul s-a dovedit eficient la persoanele de deficit de Zinc, iar biotina, adică vitamina B7 s-a dovedit eficientă în a proteja firul de păr deja existent, dar nu a favorizat creșterea firelor noi de păr”, a mai precizat dr. Pautov.
Trebuie să știi și:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.