Nici nu bănuieşti cât de mult rău ne putem face singuri atunci când savurăm, ca în copilărie, mult doritul colţ de pâine! Chiar dacă pare greu de crezut, specialiștii au un avertisment îngrijorător. Coaja de pâine conține substanțe nocive pentru sănătate! Este vorba despre acrilamidă, o substanță care apare, de altfel, și la suprafața altor alimente procesate termic precum cartofii prăjiți, produse de patiserie sau carnea făcută pe grătar, potrivit secretele.com. Mai mult decât atât, chiar dacă asigură alimentelor gustul deosebit, acrilamida afectează cel mai grav colonul.
Pâinea mai puţin rumenită este mai sănătoasă
Conform mai multor studii realizate de-a lungul timpului, în anul 2015, oamenii de știință au demonstrat că această substanță se află în topul celor cu potențial cancerigen. Pentru a preîntâmpina apariția acrilamidei, specialiștii din alimentație de la Comisia Europeană recomandă ca pâinea să fie coaptă la temperaturi mult mai reduse. Prin acest truc, pâinea va avea o coajă mai deschisă la culoare şi, da, spre dezamăgirea multora, va fi mai puţin crocantă. Dar, cu siguranţă, mai sănătoasă.
Vezi şi: Secretul pâinii bine făcute. La ce temperatură trebuie să dospească aluatul
Mai mult decât atât, orice aliment gătit în casă, fie că e vorba de pâine sau carne, nu trebuie să se ardă în timpul gătirii. Dacă, totuşi, acest lucru s-a întâmplat, este indicat să nu consumi părțile arse şi să le arunci. Se mai obişnuia, cândva, la ţară să se facă băuturi asemănătoare cafelei la textură şi culoare din arsură măcinată. Oamenii o puneau la fiert şi o îndulceau cu zahăr, în lipsa cafelei râşnite. ceva mai nesănătos de-atât nu se poate!
Nici toast-ul nu e lăudat de medici
Chiar dacă pâinea prăjită este mai sănătoasă decât pâinea proaspătă, cercetării avertizează asupra felului în care aceasta este prăjită. Potrivit acestora, pâinea ar trebui să stea în prăjitor doar până devine aurie dar nu mai mult, pentru că, prăjită intens eliberează aceeaşi acrilamidă responsabilă de apariţia cancerului, cel puţin în studiile făcute până acum pe şoarecii de laborator. Jurnalul de Cercetări asupra Cancerului din Marea Britanie scrie că o astfel de legătură nu a fost dovedită încă la oameni, însă Agenţia pentru Securitate Alimentară din această ţară a recomandat precauţie şi a dat instrucţiuni precise referitoare la prepararea produselor comercializate şi evitarea prăjirii excesive a acestora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.