Tânăra s-a prăbuşit în faţa a sute de profesori şi elevi. Iniţial, spectatorii au crezut că e vorba de un leşin, însă inima ei se oprise. Nimeni nu-şi explică ce s-a întâmplat. Tânăra avea un stil de viaţă sănătos, iar moartea ei misterioasă i-a şocat chiar şi pe medici.
Este abia a doua melodie din programul serii. Diana Jivan face parte din echipa de dansatori a artistei invitate să cânte la balul bobocilor din Sebiş. Fără niciun avertisment, cade pe scenă, sub ochii soţului său, şi el tot dansator.
Tragedie fără margini
Tânăra dansa în faţa a 500 de persoane; părinţi, elevi, dar şi profesori. În momentul în care i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit într-un colţ, primul ajutor l-a primit de la soţul său, dar şi de la persoanele care se aflau în culise.
Printre cei care au intervenit a fost şi o asistentă medicală aflată în culise.
"A durat câteva minute şi ea nu şi-a revenit. Asistenta care a fost acolo s-a reîntors în sală şi a zis: Nu îşi revine nicicum, nu ştim ce-i cu ea, nu-şi revine", a declarat Maria Codreanu, martoră.
Între timp, la căminul cultural unde avea loc balul, a venit o ambulanţă SMURD cu trei paramedici. Deja, inima tinerei se oprise.
Potrivit purtătorului de cuvânt ISU Arad, George Pleşca: "Femeia a fost resuscitată aproximativ 30 de minute, ieşind din stopul cardio-respirator. În acel moment echipajul a urcat-o în autospecială şi a transportat-o la spitalul din oraşul Sebiş".
Şi la spital, inima ei s-a oprit şi a repornit de mai multe ori. Medicii din Sebiş au chemat în ajutor un echipaj din Arad.
De comun acord cu echipajul din Arad se continuă resuscitarea, aceasta a durat aproximativ două ore. După care de comun acord am hotărât să declarăm decesul persoanei, a declarat Cristian Sîrb, managerul Spitalului din Sebiş.
Stop cardiac - cauza decesului
Specialiştii spun că la persoanele tinere, un stop cardiac poate fi provocat de o tulburare de ritm sau de o malformaţie a inimii, aproape imposibil de depistat la un control de rutină, mai ales că simptome nu există întotdeauna.
Aceste hipertrofii, aceste creşteri pot conduce de asemenea şi precipitate de efort, dar şi în lipsa acestuia, la stop cardio-respirator, a declarat Alin Popescu, medic sportiv.
Trupul tinerei a fost dus la Arad, unde se va face autopsia. Cauza morţii va fi aflată luni sau marţi.
Diana Jivan şi soţul ei aveau o şcoală de dans pentru copii, în Bucureşti. Familia spune că nu fuma, avea grijă să mănânce sănătos şi făcea multă mişcare.
CITEȘTE ȘI Boală gravă de inimă, fatală tinerei dansatoare. A trăit cu ea fără să știe
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.