Cursuri suspendate la Medicină și Farmacie. Rafila, propunere EXPLOZIVĂ: An prelungit!

Dana Lascu |
Data publicării:
Prof dr Alexandru Rafila. Foto: DC Medical
Prof dr Alexandru Rafila. Foto: DC Medical

Purtătorul de cuvânt al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davilă, prof dr Alexandru Rafila, a vorbit despre suspendarea cursurilor la UMF București, din cauza COVID-19.

„În primul rând, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila" a pus în practică o dispoziție a Departamentului pentru Situații de Urgență pe care a și anunțat-o de dimineață domnul secretar de stat Raed Arafat, și în consecință noi trebuie să ne conformăm și scopul acestei măsuri este de a limita riscurile și chiar de a le evita, de transmitere a infecției de către studenții, către pacienții cu care ar fi interacționat sau cu personalul medical. Chiar dacă dispoziția se referă doar la activitățile de stagiu, clinică, stagiu practic, având în vedere că și cursurile se desfășoară tot în spitale și nu poți să separi fluxurile pentru curs de fluxurile de interacțiune cu pacientul, atunci aceasta a fost decizia", a declarat Alexandru Rafila.

Cum propune el ca anul universitar să fie prelungit pentruj a recupera cele trei săptămâni cât cursurile sunt suspendate, aflați pe DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel