Cercetătorii au descoperit că acest tip de regim determină modificări ale bacteriilor intestinale și orale, asociate cu inflamația și declinul cognitiv.
Mulți oameni cred că postul cu sucuri ajută la detoxifiere, însă rezultatele acestui studiu sugerează contrariul. Potrivit Dr. Melinda Ring, autoarea principală a studiului, consumul excesiv de sucuri fără fibre poate duce la desechilibre microbiene, afectând sănătatea intestinală și sistemul imunitar.
Ce a descoperit studiul?
Cercetătorii au analizat trei grupuri de adulți sănătoși:
Un grup a consumat doar sucuri de fructe și legume;
Un alt grup a combinat sucuri cu alimente integrale;
Ultimul grup a urmat o dietă bazată doar pe alimente vegetale integrale.
În urma analizelor de salivă, mostre de scaun și probe de pe obraji, studiul a arătat că:
Grupul care a consumat exclusiv sucuri a înregistrat o creștere a bacteriilor asociate inflamației și permeabilității intestinale.
Grupul care a combinat sucuri cu alimente integrale a avut modificări microbiene mai reduse.
Grupul cu dietă bazată doar pe alimente vegetale a înregistrat cele mai favorabile schimbări microbiene, menținând un echilibru sănătos.
Aceste rezultate sugerează că lipsa fibrelor din sucuri poate destabiliza flora intestinală și orală, având consecințe pe termen lung asupra metabolismului și sănătății generale.
De ce este importantă fibra alimentară?
Atunci când fructele și legumele sunt transformate în suc, cea mai mare parte a fibrelor este eliminată. Acest lucru afectează flora intestinală, deoarece fibrele hrănesc bacteriile benefice care produc compuși antiinflamatori precum butiratul.
În absența fibrelor, bacteriile care se hrănesc cu zahăr se dezvoltă rapid, perturbând echilibrul microbiomului și favorizând inflamația. Acest fenomen poate avea efecte negative asupra digestiei, imunității și chiar sănătății mentale.
Schimbări rapide în microbiomul oral
Dacă microbiomul intestinal a rămas relativ stabil, microbiomul oral a suferit modificări dramatice în timpul dietei bazate exclusiv pe sucuri. Studiul a evidențiat:
Scăderea bacteriilor benefice din grupul Firmicutes;
Creșterea numărului de Proteobacteria, asociate cu inflamația și dezechilibrele microbiene.
Acest lucru demonstrează cât de rapid influențează alegerile alimentare echilibrul bacteriilor din organism a explicat unul dintre autorii studiului care a mai spus că microbiomul oral este un indicator sensibil al impactului dietei asupra sănătății.
Concluzii și recomandările specialiștilor
Autorii studiului subliniază necesitatea unor cercetări suplimentare privind efectele curelor cu sucuri, mai ales în cazul copiilor, care consumă frecvent sucuri ca înlocuitor pentru fructe întregi.
Potrivit cercetătoarei Maria Luisa Savo Sardaro, una dintre autoarele studiului, compoziția nutrițională a sucurilor – mai ales conținutul ridicat de zahăr și carbohidrați – joacă un rol esențial în influențarea microbiomului intestinal și oral.
Experții recomandă ca să optăm pentru smoothie-uri, care păstrează fibrele și să combinăm sucurile cu alimente întregi, pentru a echilibra impactul asupra microbiomului.
Această descoperire oferă un nou argument pentru promovarea fibrelor alimentare în ghidurile nutriționale și subliniază necesitatea evitării consumului excesiv de sucuri fără pulpă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.