Cum să treci peste mesele festive în familie atunci când ești la dietă

Sonia Baciu |
Data publicării:
cum sa treci peste mesele festive. FOTO: Freepik @viewapart
cum sa treci peste mesele festive. FOTO: Freepik @viewapart

Cum poți să scapi de criticile alegerilor alimentare, sănătoase, în perioada sărbătorilor.

Dietele nu sunt întotdeauna bine primite sau privite de cei din jur, poate și pentru că multă vreme s-a considerat că dieta este echivalentă cu regimul alimentar, expresie care are o conotație mai puțin plăcută.

Însă dietele nu sunt ceva de speriat, ci trebuie să fie considerate parte dintr-un stil de viață sănătos, cu o alimentație echilibrată, cu un aport bogat de vitamine, minerale și nutrienți, dar și cu odihnă și activitate fizică.

Dar cum poți gestiona discuțiile pe marginea dietei tale, fără să îi superi pe prieteni sau pe cei din familia extinsă, mai ales acum în perioada sărbătorilor, când mesele sunt încărcate cu multe produse tradiționale, dar care poate că nu mai sunt pe gustul sau placul tău, ori pur și simplu nu se mai potrivesc cu noile tale alegeri.

Vezi și: Efectul surprinzător al bradului de Crăciun. Care este mai indicat? Natural sau artificial

Pregătiți-vă în prealabil

Una dintre cele mai bune modalități de a reduce potențialele conflicte sau conversații stânjenitoare despre alegerile alimentare este să vă pregătiți familia sau prietenii înainte de a vă reuni. Anunțarea gazdelor sau oaspeților că vă angajați la un anumit stil alimentar, dacă este cazul, va elimina orice surpriză.

Iar una dintre modalități este să spuneți lucrurilor pe nume, în timp ce vă oferiți să aduceți un fel de mâncare.

”Cu cât te exprimi mai mult înainte de eveniment, cu atât mai puțin va trebui să simți că trebuie să te aperi în timpul acestuia, lăsându-ți mai mult timp să te concentrezi pe mâncare și pe petrecerea timpului cu cei dragi”, spune Dr. Andreas Michaelides, șeful departamentului de psihologie al Noom, arată VeryWellFit.

Evitați să fiți ostili

Discuțiile legate de diete sunt au fost mereu controversate, iar reacțiile celor puși în astfel de situații nu sunt întotdeauna cele mai plăcute.

Astfel, dacă în timpul întâlnirilor de sărbători apar astfel de discuții în contradictoriu  ori cu remarci răutăcioase, cel mai indicat este să le ignorați. Până la urmă, sunteți singurii care știți ce este mai bine pentru sănătatea voastră, așa că nu trebuie să dați explicații nimănui în acest sens. Evitați să deveniți ostil, căci tocmai acest lucru poate să fie dorit de interlocutori, iar în momentul în care veniți cu argumente, pe lângă faptul că îi dezarmați, poate veți găsi și un adept al stilului alimentar sănătos.

Mai mult decât atât, ar trebui să înțelegi și faptul că oamenii nu vir fi întotdeauna de acord cu alegerile voastre, însă acest lucru este în regulă.

Vezi și: Recunoașterea publică a afecțiunilor, impact asupra societății. Psiholog: Nu sunt singurul care se confruntă cu această problemă

Cereți sprijin

Atunci când cineva vă pune la îndoială alegerile alimentare, dacă răspundeți cu o cerere de sprijin, s-ar putea să îi luați pe nepregătite și să vă simțiți mai puțin înclinați să fiți combativi.

La urma urmei, ar fi dificil pentru majoritatea oamenilor să refuze categoric să vă sprijine atunci când le cereți acest lucru, mai ales într-un cadru social.

Dieta, subiectul interzis

Dacă vreți să evitați toate discuțiile legate de dieta voastră puteți să le spuneți clar celor din jur că acesta este un subiect interzis sau măcar închis discuțiilor într-o perioadă în care ar trebui să existe armonie și discuții care să îi bucure pe toți participanții la respectivul eveniment.

Însă nu tăiați brusc subiectul, poate că într-un alt loc și alt context puteți obține mai multă susținere, astfel că puteți să virați macazul spre un alt timp și alt loc, cu o replică țintită. ”Mi-ar plăcea să am o discuție deschisă despre acest subiect cu altă ocazie”, iar așa ați liniștit apele, cel puțin pe moment.

Decizia vă aparține

Ceea ce trebuie să înțeleagă orișicine este faptul că decizia adaptării unui stil alimentar sănătos aparține în totalitate persoanei în cauză, că ea poate să aibă la bază dorința de menținere sai de scădere în greutate, un îndemn al unui medic, din motive de sănătate, și nu trebuie privit ca pe un afront la adresa cuiva.

De altfel, chiar și preparatele tradiționale pot fi benefice, dacă sunt făcute combinațiile potrivite, dar mai ales dacă nu se exagerează. Masa plină cu bunătăți nu înseamnă că trebuie ca mesenii trebuie să nu se mai poată ridica de pe scaun. Lăsați mereu loc de încă ceva. Până la urmă sărbătorile sunt frumoase dacă oamenii sunt fericiți să sănătoși.

Vezi și: Care este Regula lui 2 la masa de Crăciun. Pleșea: Inhibă pofta de mâncare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel