Cum să-ți menții inima tânără după 50 de ani: unele activități îți vor face plăcere

Angela Sabău |
Data publicării:
Sportul este necesar
Sportul este necesar

Iată cum activitatea fizică îți menține inima în formă bună, chiar și după ce înaintezi în vârstă.

Noile descoperiri ale celebrului Framingham Heart Study arată cât de mult exercițiu avem nevoie pentru a ne menține în formă și cum ne ajută acest lucru sănătatea inimii.

Faptul că activitatea fizică previne bolile de inimă este cunoscut de mai multe decenii. De fapt, această observație s-a numărat printre descoperirile inițiale publicate la sfârșitul anilor 1960 din cadrul studiului de referință Framingham Heart Study, care a început în 1948 și este încă actual. Acum, două studii recente care implică descendenții voluntarilor originali ai studiului Framingham oferă perspective despre modul în care diferitele tipuri de activitate afectează inima.

„Să faci mai mult exerciții și să stai mai puțin pe scaun te ajută să trăiești o viață mai sănătoasă și mai lungă”, spune dr. Hicham Skali, cardiolog la Brigham and Women’s Hospital, afiliat la Harvard. Aceste noi descoperiri oferă mai multe detalii despre de ce (și cât de mult) exercițiile fizice sunt vitale pentru sănătatea cardiovasculară, adaugă el, potrivit health.harvard.edu.

Cea mai rapidă cale către fitness

Ambele studii au explorat importanța fitnessului cardiorespirator (CRF), care cuantifică cât de bine inima și plămânii furnizează oxigen mușchilor în timpul activității fizice (Fitnessul cardiorespirator (CRF) se referă la capacitatea sistemelor circulator și respirator de a furniza oxigen mitocondriilor mușchilor scheletici pentru producerea de energie necesară în timpul activității fizice. CRF este un marker important al sănătății fizice și mintale și al realizărilor academice la tineri, n.r.). Prima, publicată pe 21 noiembrie 2021, în European Heart Journal, a inclus 2.070 de persoane, dintre care mulți sunt nepoții participanților inițiali de la Framingham. Toți au fost supuși testelor de efort pe biciclete staționare și au purtat trackere de fitness timp de o săptămână, pentru a-și măsura nivelul de activitate. Cercetătorii au comparat apoi valorile actuale ale participanților cu măsurătorile efectuate cu opt ani mai devreme.

Nu este surprinzător că persoanele care au făcut exerciții fizice mai moderate până la viguroase, au făcut mai mulți pași și au fost mai puțin sedentari între cele două perioade de examen au arătat îmbunătățiri clare. Acest lucru a fost în mare parte valabil, indiferent de vârsta persoanei, sexul, greutatea, riscul de boli de inimă și cât de activă a fost la evaluarea anterioară.

Exercițiile fizice moderate până la viguroase (cum ar fi mersul rapid, joggingul și mersul cu bicicleta) a fost cel mai eficient mod de a îmbunătăți starea de sănătate a inimii.

Persoanele ale căror niveluri de exerciții sau număr zilnic de pași au fost peste norma au avut CRF mai mare decât media, indiferent de cât timp au fost sedentari. Acest lucru sugerează că a fi mai activ poate compensa parțial efectele negative ale stării prea mult pe scaune. Dar este totuși o idee bună să eviți să fii sedentar pentru perioade lungi de timp, spune dr. Skali.

Beneficii, dincolo de vasele de sânge

Al doilea studiu, publicat pe 29 octombrie 2021, în JAMA Network Open, a inclus 2.962 de persoane în Framingham Offspring Study. Începută în 1971, această cohortă include un eșantion de fii și fiice ai cohortei inițiale și soții acestora.

În loc să măsoare CRF direct (care este costisitor și necesită echipamente speciale), cercetătorii au estimat CRF folosind informații precum vârsta unei persoane, sexul, circumferința taliei, ritmul cardiac în repaus și activitatea fizică, începând de când participanții erau de vârstă mijlocie. Dar, spre deosebire de celălalt studiu, acesta a inclus și măsuri relevante ale sănătății cardiovasculare a participanților, notează dr. Skali. De exemplu, a inclus teste pentru a verifica rigiditatea arterelor lor și pentru a căuta semne timpurii de ateroscleroză (acumularea de plăci în interiorul arterelor).

Pe o perioadă medie de urmărire de 15 ani, persoanele cu CRF mai mare la mijlocul vârstei au avut mai multe șanse de a avea vase de sânge mai sănătoase, care erau mai flexibile, cu o acumulare mai mică de placă, în comparație cu persoanele cu CRF mai scăzut. Persoanele care erau mai în formă aveau, de asemenea, un risc mai mic de a dezvolta hipertensiune arterială, diabet, boală cronică de rinichi și boli cardiovasculare și, de asemenea, au fost mai puțin probabil să moară în perioada de urmărire.

Deși aceste descoperiri evidențiază valoarea unor niveluri mai ridicate de fitness la mijlocul vârstei, niciodată nu este prea târziu pentru a începe să faceți exerciții, spune dr. Skali. „Indiferent de vârsta la care începeți să faceți exerciții, vă puteți îmbunătăți sănătatea cardiovasculară”, spune el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel