Cum să scapi de mahmureală. 4 ingrediente care îți sar în ajutor

Sonia Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
cum sa scapi de mahmureala. FOTO: Freepik @nomadsoul1
cum sa scapi de mahmureala. FOTO: Freepik @nomadsoul1

Cum să îți revii dintr-o beție. Care sunt cele patru ingrediente care te pot ajuta atunci când zeama de varză nu este de ajuns.

De la dureri de cap puternice la dureri de stomac, oboseală și iritabilitate, mulți sunt familiarizați cu o listă lungă de simptome ale mahmurelii care urmează adesea unei nopți de consum excesiv de alcool.

Sărbătorile se apropie, iar zilele de vacanță sunt un prilej pentru a consuma ceva mai mult alcool decât este recomandat. De multe ori celebra zeamă de varză murată poate să nu fie de ajuns pentru a scăpa de mahmureală.

Mahmureala, pericole pentru sănătate

În timp ce mulți oameni pot ignora mahmureala, considerând-o un inconvenient minor, aceasta poate fi periculoasă. Iată câteva dintre pericolele mahmurelii: 

Deshidratare. Alcoolul este un diuretic, iar acest lucru poate duce la deshidratare, care se manifestă prin sete, gură uscată și amețeli. În unele situații poate duce la complicații grave, cum ar fi afectarea rinichilor și dezechilibre electrolitice.

Luare de decizii proaste. Alcoolul poate afecta capacitatea de judecată și de luare a deciziilor, lucru care poate duce la comportamente riscante, cum ar fi consumul sub influența alcoolului, una dintre cauzele ce provoacă multiple accidente rutiere, chiar majore, cu victime.

Probleme de sănătate pe termen lung. Consumul exagerat de alcool, pe termen lung, este un factor de risc pentru afecțiunile cronice, printre care bolile hepatice, bolile de inimă, dar și anumite tipuri de cancer.

Interacțiunea cu medicamentele. Alcoolul scade metabolizarea substanțelor active și crește efectul medicamentelor, ce aceea nu trebuie asociat cu analgezice, tranchilizante, antidepresive antialergice.

Mai mult decât atât, consumul simultan de alcool și medicamente dublează inclusiv efectele alcoolului, astfel că veți avea senzația că ați băut de 2 ori mai mult.

Accidente și leziuni. Alcoolul afectează coordonarea și timpul de reacție, crescând riscul de accidente și răniri.

Un medic american a dezvăluit care este cura de după beție, iar aceasta a devenit deja virală pe rețelele de socializare, arată EatThis.

Vezi și: 8 alimente care ne ajută să slăbim. Popescu: Ajută la metabolizarea proteinei animale

Mahmureală, 4 ingrediente care te scapă de ea

Potrivit sursei menționate, ”cura antimahmureală” are patru ingrediente simple, dar eficiente.

Complexul de vitamine B. Cele opt vitamine care formează complexul B-urilor joacă un rol important în organism. Acestea sunt esențiale pentru menținerea sănătății și a stării de bine, iar împreună lucrează pentru susținerea bunei funcționări a organismului.

Fiecare dintre cele 8 vitamine are beneficii și roluri unice pentru corpi. De exemplu, vitamina B1 este importantă în metabolizarea carbohidraților și este necesară pentru funcționarea inimii și a sistemului nervos. Vitamina B2 transformă mâncarea în energie, în timp ce vitamina B3 reglează colesterolul din sânge și îmbunătățește circulația, iar B5 este esențial pentru producerea de hormoni și colesterol.

Una dintre cele mai importante funcții ale vitaminelor B este rolul lor în producerea de energie. Aceste vitamine ajută la transformarea alimentelor pe care le consumăm în glucoză, care este apoi folosită de organism pentru energie.

Fără un aport adecvat de vitamine B, este posibil ca organismul să nu fie capabil să producă suficientă energie, ceea ce duce la senzații de oboseală și slăbiciune.

Magneziu este un element esențial pentru corp. Acesta contribuie la funcționarea normală a sistemului nervos, îmbunătățește sănătatea sistemului muscular, susține sistemul imunitar și sănătatea inimii. Un nivel normal de magneziu în sânge ajută la normalizarea glicemiei, reglând în același timp și presiunea arterială.

Suplimentul cu acid folic. Cunoscut și ca vitamina B9, acidul folic este un nutrient crucial. Joacă un rol important în producția de ADN și ARN și este necesar pentru buna funcționare a sistemului nervos. Acidul folic este esențial pentru sintetizarea celulelor albe și roșii din sânge și ajută la transformarea alimentelor în energie.

Băuturile electrolitice. Așa cum am menționat deja, consumul exagerat de alcool duce la deshidratare, dar și la un dezechilibru electrolitic. Băuturile electrolitice conțin, în mod echilibrat, electroliți, minerale și carbohidrați, elemente necesare pentru o bună funcționare a organismului, dar și pentru hidratare, respectiv pentru susținerea performanțelor sportive.

Potrivit medicilor și nutriționiștilor, doza de alcool pe zi recomandată este de 150 ml pentru femei, respectiv 300 ml de alcool pentru bărbați, cu mențiunea ca aceasta să nu fie consumată toată în deodată, în weekend, cum se întâmplă de multe ori, dar mai ales să fie însoțită de 1-2 pahare de apă pentru a preîntâmpina deshidratarea.

Vezi și: Obiceiul BANAL care te va face să renunți la al doilea, al treilea pahar de alcool. Testul genial pe care trebuie să-l încerci

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel