Soluția cu usturoi acționează extrem de simplu. Mirosul puternic al acesteia alungă insectele dăunătoare (afidele, omizile, furnicile, gândacii, limacsii, melcii, termitele și muștele albe de seră).
Cum se prepară insecticidul bio cu usturoi
Ai nevoie de două căpățâni de usturoi (Allium sativum) și 200 ml de apă.
Curăță usturoiul și pisează-l. Pune apa la fiert, iar când dă în clocot, toarnă peste usturoi. Acoperă vasul și lasă-l să stea peste noapte.
A doua zi, va trebui să strecori amestecul și să îl pui într-un recipient cu pulverizator. Dacă vrei să faci soluția și mai puternică, poți adăuga un ardei iute tocat atunci când pui apa clocotită peste usturoi. Eventual, adaugă și o lingură de ulei vegetal în acest amestec, deoarece soluția va deveni și mai eficientă, pentru că va acoperi în totalitate larvele și ouăle dăunătorilor.
Soluția cu usturoi poate fi aplicată pe plante, flori, fructe, legume sau alte plante aromatice. Nu exagera cu aplicarea ei, o dată pe săptămână este suficient, scrie cumsa.
În cazul în care plouă, aplică soluția încă o dată, pentru a te asigura că ții dăunătorii departe de recolta ta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.