Nu ne mai strângem în brațe, stăm la distanță unii de alții și ne spălăm des pe mâini, săpunind fiecare centimetru de piele minim 20 de secunde. Dincolo de toate aceste măsuri, cel mai periculos este să ducem mâna la față și astfel să transportăm virusul spre nas, gură și ochi.
Dr. Mihaela Leventer, medic primar dermatolog și doctor în medicină, vine cu 10 sfaturi pentru cei care nu pot să se abșină din a-și atinge fața.
S-a demonstrat că virusul nu străbate pielea, dar se așează pe ea și poate fi transportat în zona umedă a mucoaselor și astfel pătrunde în căile respiratorii de unde afectează în scurt timp plămânii. Mâinile pot fi contaminate de pe obiectele pe care le ating și pe care s-au așezat picăturile care conțin noul coronavirus. De aici și sfatul ca mâinile să fie spălate frecvent cu apă și săpun.
"Cum păstrăm fața curată? Cum scădem riscul de îmbolnăvire? Cum facem să scăpăm de obiceiurile proaste?
1. Nu vă sărutați până nu v-ați dezinfectat amândoi!
2. Schimbați un tic cu altul. De exemplu, ca să nu ne roadem unghiile, le putem scurta da cu ojă obișnuită care se distruge ușor la atingere. Vom avea, cu siguranță, mai multă grijă ca oja să rămână intactă pe unghii. Alt mijloc ar fi să avem tot timpul un obiect în mână. Un exemplu este șiragul de mărgele, obicei împrumutat din cultura arabă, sau bilele antistres, obicei chinezesc. Ideea este să mutăm atenția spre altceva, cum ar fi tricotatul, desenatul sau chiar jocurile pe tabletă sau telefon. Orice activitate manuală ajută.
3. S-a constatat că femeile care poartă fond de ten și machiaj sunt mai atente să nu-l distrugă prin atingere. O soluție ar putea fi, deci, să purtați machiaj chiar și în casă.
4. În loc de atingere accidentală, mai bine îngrijire compulsivă. Demachierea poate fi un exercițiu bun. Păstrați rutina zilnică de îngrijire chiar dacă nu ieșiți din casă. Apă micelară, apă, săpun, cremă. Faceți asta de trei ori pe zi – dimineața, la prânz și seara. Cu mențiunea că produsele pot diferi în funcție de momentul zilei.
5. Țineți un jurnal de bune practici. Încercați să definiți care sunt punctele vulnerabile. De exemplu: stau cu mâna pe față când citesc sau învăț sau când mă uit la televizor. Este un jurnal asemănător celor de dietă și ajută la conștientizarea obiceiurilor proaste.
6. Rugați-i pe cei din jur să vă atenționeze, fără să vă supărați.
7. Amintiți-vă câte lucruri neplăcute faceți cu mâinile și câte lucruri minunate.
8. Dezinfectați obiectele care ajung în contact cu fața și mâinile, cum ar fi telefonul sau ochelarii, pixul, mouse-ul.
9. Hotărâți un premiu pe care să vi-l oferiți de câte ori reușiți să vă abțineți conștient din a vă atinge fața. Pentru că meritați.
10. Purtați ochelari, vizetă și mască. În felul acesta nu uitați că nu e bine să vă atingeți fața și, totodată, o feriți de atingerea picăturilor virale", a explicat medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.