Cezar Amititeloaie, medicul cardiolog pasionat de nutriție, cunoscut pe rețelele sociale drept Doctor Cezar, a dezvăluit rețeta care l-a ajutat să nu mai răcească de ani de zile. Potrivit lui, este o rețetă simplă, la îndemâna oricui și spune că durata răcelii sau a gripei poate fi redusă la maximul două zile dacă organismul primește puțin ajutor.
"N-am mai răcit, n-am mai avut gripă de 7-8 ani, de când am descoperit o rețetă relativ simplă", susține el.
"Când lucram în spital, răceam de 4-5 ori pe an și stăteam bolnav câte 7, 8, chiar 10 zile, așa cum îi stă bine oricui, până când am aflat că lucrurile pot sta altfel și chiar nu e nevoie să stăm bolnavi. O răceală poate să dureze și mai puțin de o zi sau maximum două zile, dacă n-am fost atenți în prima zi.
La primele simptome, când simți că te-a luat puțin răgușeala, s-a umflat puțin gâtul, începi să strănuți, când simți că te ia o stare de moleșeală, oboseală, când simți că te ia, nu aștepta! Lovește-o!
VEZI ȘI: Imunitatea încrucișată, eficientă în prevenirea pneumoniei. Attila: Trebuie luată în considerare
Pentru că acela e momentul în care virusul începe să se multiplice și atunci trebuie să îi oferi organismului resursele de care are nevoie", spune medicul cardiolog pe rețelele de socializare.
Rețeta simplă, bombă împotriva răcelii și gripei
"Vitamina C în doză foarte mare, 500 mg sau 1000 mg din trei în trei ore. Se poate ajunge până la 3000 - 4000 sau 5000 mg pe zi, sau poate chiar până la 10.000 mg/zi, dacă ați întârziat puțin și v-a lovit răceala foarte tare. Și dacă o tolerați din punct de vedere digestiv...
Au fost momente în care am întârziat și în prima zi, și a doua zi am ignorat acest aspect. M-a lovit foarte tare și a fost nevoie să iau până la 8 sau 10 g în acea zi și a doua zi eram fresh.
Atenție! Vitamina C nu se ia zilnic, pe termen lung, deoarece scade imunitatea. În răceală, la primele simptome, copiii să ia 500 mg, iar adulții 1.000 mg, la 3-4 ore. Vă recomand să faceți tot posibilul să luați vitamina C de proveniență naturală.
Vitamina D este un imunomodulator și avem nevoie să fie în sânge la un nivel de 50 ng/ml. Faceți analizele și luați o asemenea doză de vitamină, încât să ajungeți la doza necesară din sânge, între 40-60 ng/ml. Ce doze de vitamina D sunt necesare? Aici e aceeași discuție. Oamenii sunt diferiți, dozele sunt diferite.
În general, dacă nu ai apucat să îți faci analizele și nu știi cam câtă vitamina D ai, recomand între 10.000-20.000 UI, mai ales pentru cei care au și boli autoimune, timp de 2-3 zile. În ziua în care începe să te ia răceala poți lua 10.000 UI, 15.000 sau chiar 20.000 UI, în funcție de cât de grav e. După care se scade la aproximativ 5000 UI/zi, până când evaluați analizele și vedeți cât e nivelul din sânge.
Magneziu, 500 mg, de două ori pe zi, dimineața și seara.
Zincul, 25 mg, de două ori pe zi.
Potasiu, clorura de potasiu, avem nevoie pentru construcția anticorpilor așa încât clorura de potasiu sau citratul de potasiu, 1000-2.000 miligrame de miligrame pe zi, într-o astfel de situație și alimente mai bogate în potasiu.
Quercitină, 500 mg pe zi. Quercitina se găsește în ceapă și usturoi, cât mai mult usturoi dacă tolerați, ceapă dacă tolerați, cătină, ghimbir, miere de albine", mai spune doctor Cezar.
"Nu puneți miere în ceai fierbinte"
Potrivit medicului, "mierea de albine este singurul aliment care nu se strică. S-a găsit miere de albine comestibilă, veche de 3.000 de ani, asta înseamnă că bacteriile și celelalte microorganisme nu au reușit să facă față sistemului antimicrobian, antiseptic, pe care îl are mierea de albine".
"Nu puneți mierea în ceai fierbinte, pentru că nu trebuie încălzită la peste 40 de grade. Cum vă dați seama dacă apa are peste 40 de grade? Vedeți dacă vă frige sau nu.
Odihnă cât mai multă, gargară cu apă cu sare, mai ales la început, mai ales când simțiți că vă ia. Cam asta e ceea ce se poate face rapid ca să nu vă ia răceala. Dacă v-a luat răceala, același regim, dar în doze mai mari", a conchis medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.