Cum să ne controlăm pofta de mâncare în vacanță și care sunt cele mai periculoase combinații. Nutriționist: Putem să mai temperăm din efectele nocive

Sonia Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
cum sa ne controlam pofta de mancare. FOTO: Freepik @pvproductions
cum sa ne controlam pofta de mancare. FOTO: Freepik @pvproductions

Cum să ne bucurăm de vară fără grija kilogramelor în plus. La ce să fim atenți când mergem în vacanțele all-inclusive, dar și care este cea mai potrivită băutură alcoolică pentru zilele de vară.

A venit vacanța de vară și cu ea și provocările pe care le aduc concediile, în special cele all-inclusive, cu o variatate mare de mâncăruri și băuturi, dar și cu un risc crescut de a se pierde toată dieta urmată de la începutul anului pentru a aspect plăcut în ținutele estivale.

”Este foarte provocatoare vacanța, din punctul de vedere al mâncării. Dar primul lucru pe care nu ar trebui să îl facem este tocmai să încercăm să ne controlăm și să ne așteptăm să ne menținem greutatea sau chiar să și slăbim, pentru că oamenii își pun tot felul de astfel de ținte”, a declarat dr. Elena Țambrea, medic nutriționist, la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1.

În acest sens, nutriționistul afirmă că avem nevoie de o alimentație bogată în fibre, iar vara avem la dispoziție o gamă variată de fructe și de legume proaspete, ”care mai anulează din efectele dulciurilor și ale grăsimilor la care ne expunem.

Dar, pe de altă parte, în vacanță, dacă nu putem să controlăm mâncarea, cel mai bine este să ne gândim la ce putem să facem pe lângă, adică ce elemente de stil de viață pot să mai contracareze: mișcarea, câtă apă bem, cât de des mâncăm, frecvența meselor, orele meselor”, a mai pus medicul, subliniind că și în vacanță trebuie să ne limităm la trei mese pe zi, ”tocmai ca să ne rezervăm niște gustări pentru frappe, pentru un cocktail”.

Mai mult decât atât, susține medicul, este important ca masa, fie că vorbim de micul dejun, fie că de masa principală, aceasta trebuie să fie începută cu fructe și legume, deoarece conțin fibre, iar ”ele sunt cele care anulează sau mai temperează din absorbția zahărului și a grăsimilor și ele nu mai ajung în sânge, așa cum ar ajunge fără fibre”, a mai spus nutriționistul, care are și un sfat în privința meselor din timpul vacanței, când suntem foarte tentați să gustăm din bucătăria specifică zonei, să lăsăm acest lucru pentru masa de prânz, nu pe cină.

Aceasta din urmă trebuie să fie una în stil mediteraneean, cu multe legume sau cu pește ori fructe de mare, iar prânzul să fie bucătăria locală.

În ceea privește combinațiile nepotrivite, nutriționistul afirmă că ”cea mai nocivă este combinația de mâncare cu alcool. Am și o veste bună aici, în sensul că dacă alegem să consumăm mai degrabă 2-3 pahare de vin la cină, unde ne-am propus și să mâncăm un pic mai ușor și dacă mai pune și la fiecare pahar de vin două pahare de apă, putem să mai temperăm din efectele acestea nocive ale combinației”, iar un alt aspect important este să pornim cu un mic dejun consistent astfel încât seara să nu avem o senzație prea mare de foame.

În plus, mai spune nutriționistul, în cazul consumului de alcool, cu cât crește doza acestuia, cu atât pofta de mâncare este mai mare, dar ”dacă reușim să hidratăm foarte bine alcoolul, acest efect nu apare și putem să controlăm mult mai bine deciziile pe mâncare”, a a mai spus nutriționistul.

Vezi și: Nașterea naturală, scor mai mare al dezvoltării cerebrale. Lactobacillus este bacteria responsabilă cu îmbunătățirea cogniției

Micul dejun, important în funcție de persoană

Cei mai mulți dintre nutriționiști susțin că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, însă în funcție de tipul de persoană, mai ales dacă este una matinală, aceasta poate să fie inclusă în stilul alimentar.

”Este de testat și de văzut, fiindcă micul dejun are un afect și asupra cinei, care este cea mai importantă masă când vrem să slăbi sau să ne menținem. 

Dacă observăm că nemâncând la micul dejun mănânc mai mult la cină, atunci trebuie să ne gândim cum să includem și micul dejun.

Dacă nu, atunci putem să mâncăm două mese consistente și să nu ne stricăm cina, este perfect în regulă să nu luăm micul dejun”, a mai spus medicul.

Cea mai bună băutură de vacanță

În ceea ce privește consumul de alcool în timpul vacanței, potrivit medicului, cea mai potrivită variantă este cea a vinului.

”Vinul este cel mai în regulă și cel mai de vară, vinul cu gheață. În combinații, cocktailul este o problemă, apropos de zahăr cu alcool, pentru că blochează ficatul și nu mai metabolizăm corect alimentele.

2. -imagine fara descriere- (fresh-cocktails-with-ice-lemon-lime-fruits-generative-ai_00135800.jpg)

Cocktailuri de vară. FOTO: Freepik

Alcoolul nu are foarte multe calorii, el ne sperie pentru faptul că blochează ficatul și atunci ficatul nu își mai face treaba așa cum trebuie cu celelalte alimente, drept pentru care le trece foarte repede în grăsimea noastră”, a mai spus nutriționistul, precizând că atunci când exagerăm cu mâncarea sau cu băutura, soluția nu este de a ne tăia din porția de mâncare de a doua zi, ci să facem mișcare, aceasta fiind o soluție potrivită pentru a ne reduce din nivelul de colesterol din sânge și de a ne debloca ficatul.

Vezi și: 12 alimente care scad colesterolul din sânge. Ce nu trebuie să lipsească din dietă și care sunt complicațiile unui colesterol mărit

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel