Cum recunoști un narcisist. Semnele care te vor ajuta să-l vezi

Adisa Codruț |
Data publicării:
Persoanele narcisiste au nevoie constat de aprecieri
Persoanele narcisiste au nevoie constat de aprecieri

Tulburarea de personalitate de tip narcisist afectează circa 1% din populație, în special bărbați. Cum îl recunoști, care sunt semnele care trădează un narcisist, a explicat hipnoterapeutul Eugen Popa.

Toată lumea are nevoie de aprecierile celorlalți, de confirmăr ale propriei valori. Asta este cel mai bun stimul pentru încrederea în sine. Oricine se va simți mai încrezător în forțele proprii după o reușită pentru care va fi apreicat și lăudat. Însă când obținerea aprecierii celorlalți sau lauda de sine devine o obsesie pentru o persoană, avem de-a face cu o problemă.

Hipnoteraputul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, este de părere că tulburarea narcisică de personalitate este o tulburare mentală care afectează aproximativ 1% din populație, cu o prevalență mai mare la bărbați decât la femei. “Definiția distinctivă a tulburării de personalitate narcisistă este grandiozitatea – sentimentul exagerat de importanță de sine.

A nu se confunda cu stima de sine

Dacă trăiești cu această tulburare, e posibil să fii preocupat de putere, de prestigiu, de vanitate și să consideri că meriți un tratament special din partea celor din jurul tău. Tulburarea narcisistică de personalitate nu trebuie confundată cu o înaltă încredere în sine și cu o  stimă de sine crescută. Cei cu o stima de sine înaltă pot fi încă umili. Dacă trăiești cu o tulburare de personalitate narcisistă, ești probabil egoist, lăudăros și ignorant față de sentimentele și nevoile altora”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa.

„Mult timp s-a crezut că indivizii care suferă de tulburare de personalitate narcisistă arată o înaltă stimă de sine la suprafață, însă în adâncul lor sunt foarte nesiguri. Această teorie susține că atitudinea de superioritate și încrederea de sine exagerată sunt folosite pentru protecția unui interior foarte sensibil. Studiile recente reduc teoria anterioară și acum indică faptul că, dacă suferi de tulburare de personalitate narcisistă, e posibil să ai cu adevărat o stimă de sine crescută – atât la suprafață, cât și în interior”, mai arată el.

Semnele care îl fac vizibil pe narcisist

În practica de specialitate, hipnoterapeutul Eugen Popa a identificat nu mai puțin de 17 semne care indică o tulburare de personalitate narcisistă, după cum urmează:

1. Își ocupă mintea cu fantezii ale unui succes nelimitat, povești de iubire ideale, putere, frumusețe, inteligență

2. Convingerea că este o persoană importantă care ar trebui să se asocieze numai cu persoane cu statut ridicat

3. Așteptări foarte mari ca toate dorințele și cerințele să îi fie împlinite

4. Nevoie de admirație constantă

5. Exagerarea realizărilor, aptitudinilor, talentelor

6. Este sigur că are întotdeauna dreptate

7. Este invidios și are o credință exagerată că ceilalți îl invidiează

8. Își stabilește obiective nerealiste

9. Are așteptări mari în ceea ce-l privește

10. Convingerea că nimeni nu ar trebui să-i pună la îndoială judecata

11. Profită de ceilalți pentru a avansa în viață și / sau pentru a obține ceea ce își dorește fără nicio remușcare față de cei de care s-a folosit pentru a ajunge acolo

12. Arogant, înverșunat

13. Ușor de rănit atunci când este respins

14. Insensibil la sentimentele altora

15. Mereu în căutare de putere

16. Răspunde criticilor cu rușine, furie și umilință

17. Devine imediat foarte gelos

Pot fi interesanți și atractivi 

“Adesea, persoanele sunt inițial atrase de cei cu tulburare de personalitate narcisistă. Aceste persoane pot fi la început magnetizante, și e posibil să te simți atras de încrederea, asertivitatea și entuziasmul cu care pare că te înconjoară o persoană cu tulburare de personalitate narcisistă.

Cu toate acestea, când începi să cunoști persoana în profunzime, poți începe să disprețuiești aceleași trăsături care te-au atras inițial la persoană. Tulburarea narcisică este mult mai frecventă decât se crede, și asta pentru că cei mai mulți dintre cei care suferă de narcisism se ascund în public și se arată doar acasă, în cuplu și familie”, conchide hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel