Sunt fabulos! Nu ești de acord?
Simplus spus, un narcisist are tendința de a se gândi foarte mult la sine și de a avea puțin sau deloc respect pentru alții. Un narcisist este egoist, fățarnic și un lacom de atenție. Dar există o gamă largă de alte trăsături negative. Doar pentru că ai câteva trăsături nu înseamnă că ești nesănătos din punct de vedere mental.
Când este narcisismul o problemă?
Experții ar putea spune că narcisismul devine o problemă atunci când aceste trăsături încep să afecteze relațiile și să distorsioneze imaginea propriei persoane. Narcisismul extrem poate să ducă la o boală psihică numită tulburare de personalitate narcisistă. Viața respectivei persoane se învârte în jurul nevoii de a fi aprobată și aplaudată. Nu înțeleg sau nu îi interesează de sentimentele altora. Sunt convinși că sunt speciali și că au nevoie ca alții să recunoască acest lucru, notează experții WebMD.
Oglindă, oglinjoară
Cuvântul narcisismul provine de la un tânăr din mitologia greacă, obsedat de propria sa imagine. Narcis era un bărbat frumos. Narcisiștii, pe de altă parte, nu trebuie să fie frumoși ca să creadă că sunt. Sunt convinși că sunt superiori, chiar dacă nu asta este realitatea.
Foame nesfârșită
Laude. Asta vrea un narcist de la voi. Tot timpul. Apetitul lor este de nestăpânit. Și merge într-o singură direcție, așa că nu e cazul să vă așteptați la nimic în schimb. Și dacă acel flux constant de lingușire și admirație se oprește, chiar și pentru o secundă, ei se pot transforma într-o persoană ostilă sau agresivă foarte repede.
Nu le pasă
Cu adevărat, nu le pasă! Sentimentele celorlalți nu interesează narcisistului. De obicei nu arată niciodată empatie. Te văd ca pe un instrument pentru a obține ceea ce vor, sau un obstacol în calea lor. Uneori, ei nu vor să fie măgari. Sunt pur și simplu orbi la modul în care vă afectează.
Sunt agresori
Imaginea perfectă proovată de un narcisist, adesea ascunde o teamă că nu sunt atât de buni. Atunci când cineva le atinge ego-ul sau îi insultă, narcisiștii pot să o ia razna. Asupresc, agresează și intimidează. Multe studii au legat narcisismul cu niveluri mai ridicate de agresiune și violență.
Relația cu un narcisist
Este posibil să nu vedeți din prima semnalele de alarmă. Narcisiștii sunt adesea fermecători și populari. Dar, în timp, ei pot deveni reci, manipulativi și cruzi. Și sunt adesea necredincioși, mereu în căutarea unui partener mai impresionant sau care să arate mai bine.
Cine se aseamănă se adună?
V-ați putea gândi că narcisiștii ar alege parteneri care să le hrănească ego-urile sau care să le suporte lipsa de sensibilitate. Dar de obicei nu se întâmplă așa. Narcisiștii se cuplează cu toate tipurile de personalitate. Cu toate acestea, este puțin probabil să ajungă într-o relație cu un alt narcisist.
Narcisiștii colegi
Prima impresie pe care ți-o fac e bună și excelează la interviurile de angajare. Dar pot fi angajați foarte răi. Narcisiștii își supraestimează abilitățile și le vor subextima pe ale voastre. Vor face tot ce le stă în putință pentru a impresiona. Se vor băga în conversații private, vor da sfaturi nedorite și vor fura idei. Ei sunt, de asemenea, evaluați prost de angajații pe care îi coordonează, cu excepția celor care sunt narcisiști ei înșiși.
Nu e chiar așa de rău
O doză de narcisism poate fi un lucru bun. Vă poate construi stima de sine și vă poate aduce bucurie. Este mai puțin probabil să fii deprimat, singur sau descurajat. „Narcisiștii normali" sunt adesea vorbitori și vizionari excelenți. Acesta este motivul pentru care și ei tind să câștige salarii mai mari în corporații.
Crezi că cineva e un narcisist?
Doar întrebați-i! Sunt surprinzător de dispuși să vă spună exact cine sunt. Nu cred că este ceva în neregulă cu ei. S-ar putea chiar să-i invidiezi pentru modul în care se văd. Cu siguranță nu-ți vor cere scuze pentru comportamentul lor sau modul cum își trăiesc viața.
Dacă partenerul dvs. este un narcisist
Vă poate înnebuni cu vise mari când viața este bună. Dar când se spulberă fantezia, puteți deveni rădăcina tuturor problemelor lor. Nu trebuie să cădeți pradăn acestor imagini distorsionate. Vă ajută dacă:
- Nu îl iertați atunci când minte sau rănește pe altcineva.
- Realizați că vă va face același lucru.
- Mai bine vă concentrați pe propriile vise și obiective.
Cum tratați cu un narcisist
- Setați limitele. Decideți unde este limita. Fiși ferm pe poziții, chiar dacă încearcă să vă pedepsească, să vă chinuiască sau să vă bată.
- Criticați-i ușor. S-ar putea să se supere dacă le amenințați imaginea pe care o au pentru propria persoană. Concentrați-vă pe modul în care comportamentul lor vă face să vă simțiți, mai degrabă decât pe intențiile lor.
- Plecați dacă se înfurie. Încercați din nou când sunt liniștiți.
- Nu vă certați. Probabil că nu vă vor auzi nimic din ce spuneți și vă pot ataca motivele.
Tratament
Narcisiștii nu sunt dornici să caute ajutor profesional. La urma urmei, defensivitatea este unul dintre semnele lor distinctive. Și nu există un tratament dovedit. Unii experți spun că terapia de vorbire poate ajuta naciștii să înțeleagă mai bine modul în care comportamentul lor îi afectează pe ceilalți. Unii terapeuți pot încerca tratamente mai eficiente pentru condiții cu trăsături similare, cum ar fi tulburarea de personalitate borderline (în care starea mentală pacienților se schimbă cu rapiditate).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.