Cum produc bărbații spermă continuu, soluție în tratarea infertilității

Adisa Codruț |
Data publicării:
Mecanismului de producere a spermei ar putea fi soluția infertilității
Mecanismului de producere a spermei ar putea fi soluția infertilității

Producția de spermă, denumită spermatogeneză, generează mai mult de 1.000 de spermatozoizi pe secundă la bărbații normali. Responsabile, în parte, sunt un tip de celule speciale, numite „celule stem spermatogonale”, care au permis numeroaselor celebrități, printre care Robert DeNiro și Pablo Picasso, să aibă copii și după vârsta de 65 de ani.

Deocamdată, celulele stem spermatogonale nu au fost încă bine studiate la om, iar încercările de a le produce în laborator în scopuri clinice au avut un succes limitat. Într-un studiu publicat în 5 februarie 2019 în jurnal Cell Reports, cercetătorii de la Facultatea de Medicină, Universitatea din San Diego, au folosit o tehnică numită „secvențierea ARN-ului unei celule unice" (importantă pentru înțelegerea modului în care celulele singulare se dezvoltă și funcționează în sistemele biologice) pentru a obține o imagine mai clară a celulelor stem spermatogonale umane și modul în care se formează sperma. Ei au dezvoltat, de asemenea, instrumente pentru a izola mai bine aceste celule stem.

Peste 100 de milioane de bărbați, afectați

Acest progres, spun cercetatorii, deschide noi posibilități privind transplanturile de celule stem spermatogonale, dezvoltate pentru tratarea infertilității la bărbați. Peste 100 de milioane de oameni din întreaga lume suferă din cauza acestei probleme.

„Izolarea ARN-ului unei celule unice determină activitatea a sute de gene în genomul celulei unice", a spus autorul principal, dr. Miles Wilkinson, profesor în cadrul Departamentului de Obstetrică, Ginecologie și Științele Reproducerii de la Facultatea de medicină, UC San Diego, într-un material dat publicității. Pentru că fiecare tip de celule are o combinație diferită de gene active, această tehnică permite identificarea de noi tipuri de celule. Aplicând această abordare, a mai spus el, s-au descoperit mai multe etape diferite ale celulelor precursoare ale spermei în testiculele umane.

Celule stem spermatogonale, descoperite la bebeluși

În studiile efectuate pe testiculele umane adulte cercătorii au identificat mai multe subtipuri celulare despre care se crede că ar include celule stem spermatogonale. De asemenea, același tip de celule a fost dscoperit și la nou-născuți.

Însă, mai spune autorul studiului, având în vedere că celulele stem spermatogonale nu sunt necesare pentru generarea de spermatozoizi până la pubertate, se crede că aceste celule ar putea să îndeplinească funcții necunoscute la sugari și copii mici. Echipa lui Wilkinson a identificat, de asemenea, genele active în alte celule care susțin celulele stem spermatogonale.

Descoperirea ar putea ajuta cercetătorii să dezvolte cocktail-uri de proteine care să ducă la multiplicarea celulelor stem spermatogoniale în laborator și la posbilitatea dezvoltării acestori celule pentru aplicații clinice.

Studiul, integral, poate fi consultat AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel