Zona ochilor este marea preocupare a tuturor, fie că vorbim de femei sau bărbați, iar ridurile, cearcănele și laba gâștei sunt motivele principale care trimit oamenii pe mâna medicilor esteticieni.
Dr. Iancu Morad a vorbit despre cum putem să întinerim zona ochilor și cum să facem să nu ne mai trădeze vârsta.
"Sunt multe tratamente, depinde de categoria de vârstă. E important ca întotdeauna să prevenim, că aplicăm factor de protecție odată ce mergem la Soare și să aplicăm o cremă hidratantă. Apoi, putem să injectăm botox-ul, adică toxina botulinică. Microînțepături, tratament rapid care nu este dureros, care ne dă un aspect de față întinsă. Laba gâștei, cum îi spunem noi, se poate întinde.
Apoi putem să adăugăm puțin acid hialuronic, odată ce se aprofundează cearcănele sau imperfecțiunile. Pur și simplu o microinjecție cu acid hialuronic, substanță naturală care se găsește în corp, astfel încât să mai astupăm aceste probleme, pentru că odată ce înaintăm în vârstă pierdem în greutate mai mult, pierderea de volum este mai masivă și atunci putem folosi grăsime proprie.
Deci iată că și grăsimea care ne deranjează putem să o folosim să ne injectăm la nivelul cearcănelor, la nivelul pomeților, astfel încât să avem o față mai odihnită și mai fresh.
Apoi, putem să apelăm și la tratamente cu laser", a declarat Iancu Morad, la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1.
Bărbații, dornici de întinerirea zonei ochilor
"E și normal! Poate și din cauza voastră, a femeilor, pentru că întotdeauna căutați perfecțiunea și de asta și bărbații. În perioada pandemiei creșterea numărului de bărbați care vor asta a crescut cu 30% - 40% la anumite tratamente. Bărbații sunt interesați de un aspect mai întinerit și mai odihnit al feței, adică tratament cu toxină botulinică, blefaroplastie și așa mai departe", a mai spus medicul.
Să zâmbim mai puțin pentru a nu face riduri?
"Într-adevăr, ridurile de la nivelul superior al feței, din jurul ochilor, ridurile la nivelul frunții sunt riduri de expresie, care apar din cauza contracției musculare. Odată ce nu râdem, nu zâmbim nu apar acest riduri, dar e bine totuși să fim sănătoși, să râdem, să zâmbim și să facem o dată pe an un tratament.
Aceste tratamente nu sunt dureroase, dor mai mult în buzunar", a completat medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.