„Accidentările în tenis apar fie din cauza faptului că jucătorul nu s-a încălzit corespunzător, nu are o tehnică adecvată sau fie din cauza suprasolicitării, binecunoscută în acest caz fiind afecțiunea „cotul jucătorului de tenis”, explică dr Tarek Nazer, chirurg Ortopedie și Traumatologie, EXCLUSIV la DC Medical.
Tipuri de accidentări la tenis
Care sunt principalele tipuri de accidentări pe care le poate suferi un jucător de tenis - fie că vorbim despre un jucător profesionist, fie că vorbim despre unul amator?
1. Leziunile provenite din suprasolicitarea umerilor. „Acestea intervin în momentul în care s-a realizat o încălzire superficială sau s-a instalat o rezistență slabă a coafei rotatorilor. Atunci când coafa rotatorilor obosește sau este slabit osul, începe să „joace”, iritând țesuturile. Cartilajul și tendonul se pot inflama și astfel vor provoca dureri”, explică medicul ortoped.
2. „Cotul jucătorului de tenis”, cunoscută și ca epicondilita laterală sau tendinita cotului este o afecțiune des întâlnită în cazul unui jucător profesionist de tenis.
„Afecțiunea apare în urma suprasolicitării brațului și a cotului, prin extensii repetate și forțate ale încheieturii mâinii și prin strângerea rachetei. Se manifestă prin durere la nivelul inserției tendonului mușchiului extensor comun.", continuă dr. Tarek Nazer.
3. Durerile de spate, cauzate în timpul practicării tenisului, apar în urma unei suprasolicitari/întinderi a ligamentelor sau a mușchilor și provin din mișcări precum răsucire, extensie și flexie laterale, mișcări necesare pentru a servi mingea.
4. Entorse de glezne, genunchi sau fracturi de gleznă sunt tipuri de accidentări destul de des întâlnite în tenis. „Ele sunt cauzate de sprinturi, opriri bruște, pivotări, trepidații și vibrații, toate fiind tipice tenisului. Acestea pot fi acute, precum luxatiile de gleznă sau cronice precum tendinita genunchiului” explică medicul chirurg Tarek Nazer.
Cum se previn accidentările în tenis?
Există 4 condiții clare de care trebuie să țină cont orice jucător de tenis. Dacă acestea sunt respectate, scad considerabil șansele accidentărilor.
1. Încălzirea. „Mușchii neîncălziți sunt mult mai predispuși la accidentări. Poți începe cu un jogging ușor, după care treci la mișcări de încălzire specifice pentru acest sport. Odată ce ai făcut încălzirea, poți trece la întinderi ușoare”, este sfatul specialistului.
2. Echipamentul. „Fiecare jucător de tenis este sfătuit să poarte pantofi pentru tenis cu un suport bun, pentru a evita luxații sau entorse ale gleznei. De asemenea, sunt recomandate sosetele special concepute pentru tenismeni și protecție pentru palmă”, continuă medicul.
3. Întinderi. „După finalizarea jocului de tenis, faceți stretching, pentru a evita orice dureri sau rigidități ale corpului și pentru a grabi recuperarea”.
4. Tehnica jocului de tenis. „Când servești sau dai o lovitură peste cap, evită să îți arcuiești spatele dacă nu este absolut necesar. În schimb, îndoaie genunchii și ridică-ți călcâiele astfel încât greutatea părții de sus a corpului să fie în echilibru. Evită să aterizezi pe călcâi pentru că, ar putea duce spre o leziune a tendonului lui Ahile”, continuă dr. Tarek Nazer.
Cum se trateaza accidentele în tenis?
„În primul rând repaus. Este foarte important, în special, în tratarea durerilor de spate. În schimb, eu le recomand pacienților înotul, plimbările. În cazul diagnosticului „cotul jucatorului de tenis” este importantă odihna, fizioterapia și orteza pentru cot sunt suficiente pentru îmbunătățirea simptomelor. În cazul rupturilor de ligament, spre exemplu, este indicat un consult medical în urma căruia se va stabili cea mai buna soluție terapeutică. Ca prim pas, se impune tratament cu infiltrații cu PRP (plasmă îmbogățită cu trombocite, iar, în fază avansată, este necesară intervenția chirurgicală.", conchide dr. Tarek Nazer, Chirurg Ortopedie și Traumatologie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.