Prof. dr. Florin Buicu, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, a lansat un apel ferm pentru intensificarea eforturilor în lupta împotriva bolilor cardio și cerebrovasculare, subliniind imperativul implementării strategiilor concrete. A fost elaborată o strategie cu accent pe prevenție și accesibilitate la servicii medicale de calitate.
Strategia reprezintă un pas hotărâtor în lupta împotriva acestor maladii devastatoare, a explicat prof. dr. Florin Buicu, vicepreședinte Comisia pentru Sănătate și Familie, Camera Deputaților, în exclusivitate în cadrul dezbaterii DC Media Group, "Pompeaza Viață #CardiomiopatiaContează".
"Pentru programul de boli cardiovasculare, ideea a pornit de la o conferință de la Târgu Mureș. A fost preluată de Societatea Română de Cardiologie, astfel încât în momentul de față avem finalizată o strategie pentru boli cardio și cerebrovasculare.
Este foarte important să nu rămânem doar cu ideea de a avea o lege sau o strategie, ci și de a le implementa. Practic, am identificat eventuale soluții sau propuneri care în urma validării de către experți, să devină măsuri. O "obligare", introducerea unor criterii prin care sportivii de performanță să facă niște investigații clare înainte de a intra în sporturile respective, mai ales că acum avem posibilitatea de testare genetică, este utilă. Și programe comune între Sport și Sănătate care să finanțeze la nivel de prevenție testarea genetică, ar putea să fie o soluție de bun augur.
Aș vrea să văd și Casa (Casa Națională de Asigurări de Sănătate - n.r.) pentru că este de bun augur faptul că au îmbunătățit timpul în care anumite solicitări vin din partea profesioniștilor se transformă în modificări ale programelor. Dacă în urmă cu ani, ne chinuiam 3-4-5 ani să introducem un program nou, acum 3-4 ani ne chinuiam doi ani, acum ne chinuim câteva luni.
Există un avans, dar acesta trebuie să continue. Aici trebuie să fim foarte atenți. Trebuie să vedem în ce măsură Societatea Română de Cardiologie își permite să finanțeze numărul de investigații și trebuie să vedem care din domenii sunt priortare. Nu avem bani să facem tot! Trebuie să recunoaștem acest lucru.
Trebuie să ne asumăm că bolile cardio și cerebrovasculare sunt pe locul întâi la mortalitate, iar acest lucru să se vadă și în decizia de alocare a fondurilor pentru aceste domenii: educație și formare. Sunt două puncte importante și alături de Ministerul Educației, Societatea Română de Cardiologie ar putea să creeze ghiduri pe înțelesul copiilor astfel încât copiii să fie cei care să meargă și să le spună părinților că au probleme" a explicat prof. dr. Florin Buicu, vicepreședinte Comisia pentru Sănătate și Familie, Camera Deputaților.
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.