Cum îți poți reface toată dantura în 24 de ore? Tratamentul All on 4/ All on 6

DCMedical Team |
Data publicării:
dantura - FOTO:drandreistan.ro
dantura - FOTO:drandreistan.ro

Refacerea danturii, pentru multe dintre persoanele afectate de probleme dentare, reprezintă, adesea, o corvoadă tocmai din cauza faptului că un tratament de reabilitare orală necesită timp. 

Ei bine, în cazul implanturilor dentare care presupun un tratament de tip All on 4/ All on 6, problema timpului este ca și soluționată. Acest tip de procedură este unul rapid și eficient și, dacă nu presupune și alte intervenții, atunci îți oferă posibilitatea de a te bucura de o dantură fixă în 24 de ore.

Prin urmare, metodele All on 4/  All on 6 sunt ideale pentru persoanele care doresc rezultate rapide, cum ar fi acele persoane care au pierdut mai mulți dinți sau care poartă proteze dentare mobile, dar își doresc dantură fixă.

Este important de știut faptul că înainte de a începe o asemenea procedură (All on 4/ All on 6) primul pas îl reprezintă efectuarea unei radiografii 3D (CBCT). Acest pas este urmat de o consultație la medicul stomatolog, pentru o evaluare a stării de sănătate a pacientului și pentru realizarea unui plan de tratament optim și personalizat. Planul de tratament trebuie să fie unul adaptat nevoilor pacientului, dar și așteptărilor acestuia.

Procedura All on 4 reprezintă, de fapt, inserarea a patru implanturi în maxilare, în timp ce procedura All on 6 presupune inserția a 6 implanturi, care vor susține o dantură completă, fixe. Aceste implanturi, fie că sunt 4, fie că sunt 6, sunt poziționate/ inserate în puncte strategice. Respectiva poziționare are rolul de a maximiza contactul cu osul existent, iar acest lucru permite fixarea imediată a unei danturi fixe temporare.

Așadar, după ce implanturile au fost inserate, indiferent ca este vorba despre 4 sau despre 6 implanturi, pe ele este fixată o dantură provizorie. Lucrarea provizorie nu va fi mobilă, ea se va atașa de către medicul protetician și va permite pacientului să aibă dinți funcționali în aceeași zi. Pe durata vindecării postoperatorii se optează pentru acest tip de lucrare provizorie pentru a permite implanturilor să se integreze în os. Acest proces este numit osteointegrare și durează, în medie, între 4-6 luni.

Astfel, tehnica All on 4/ All on 6 permite pacienților să plece din cabinetul dentar cu dinți în doar 24 de ore. Este important, însă, ca pacientul să știe că acești dinți pe care îi va avea imediat după operație sunt provizorii, fiind realizați dintr-un material mai puțin durabil în comparație cu dinții finali care se vor realiza după ce implanturile se vor osteointegra.

Sunt mai multe motive  legate de siguranța, eficacitatea și durabilitatea tratamentului pentru care nu se pune direct o lucrare finală imediat după inserția implanturilor dentare. În primul rând, plasarea imediată a unei lucrări finale poate supune implantul la forțe premature, care ar putea împiedica osteointegrarea adecvată și ar putea duce la pierderea implantului.

De asemenea, este important să se lase timp pentru vindecarea gingiilor și a țesuturilor pentru a preveni ulterioare complicații, cum ar fi infecția sau inflamația. Totodată, lucrările provizorii permit ajustări ale poziției și esteticii înainte de a fixa o lucrare definitivă.

După ce implanturile s-au osteointegrat complet și zona s-a vindecat, dantura provizorie este înlocuită cu una permanentă. Aceasta oferă confort și funcționalitate pe termen lung, contribuind major la creșterea stimei de sine a pacientului, dar și la calitatea vieții acestuia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel