Cum înghițim antibiotice fără voia noastră. Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a evidențiat o problemă globală legată de consumul de antibiotice, subliniind că jumătate din această consum este în sectorul veterinar, nu în medicina umană.
Prin introducerea antibioticelor în hrana animalelor, păsărilor și peștilor de acvacultură, se obține o creștere mai rapidă a acestora, fără probleme aparente, devenind factori de creștere. Numai că prin consumul acestor animale, suntem direct afectați.
Cum înghițim antibiotice fără să știm
Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a explicat, în exclusivitate la DC MEDICAL în cadrul conferinței ”Împreună pentru prevenirea și combaterea rezistenței la antimicrobiene. Cum tratăm corect virozele și răcelile de sezon? Ghiduri de bună practică” care este pericolul uriaș care la care ne expunem.
Vezi și: Cum ne poate ucide o infecție banală. Alexandru Rafila: Nu avem tratament. Asta e realitatea
Ministrul Sănătății a atras atenția asupra necesității unei abordări globale în gestionarea consumului de antibiotice în sectorul veterinar și a subliniat importanța monitorizării bacteriilor rezistente în mediul înconjurător pentru a preveni impactul negativ asupra sănătății umane.
”Jumătate din consumul de antibiotice la nivel global este în sectorul veterinar, nu este în medicina umană. S-a observat că introducerea antibioticelor în hrana animalelor, păsărilor, peștilor de acvacultură duce la o creștere mai rapidă a acestora, fără probleme. Se dau ca factori de creștere.
În multe țări se practică încă lucrul acesta, în zona Asia, mai ales, iar consumul unor astfel de produse în care au fost introduse antibiotice generează rezistență la antibiotice.
Rezistența la antibiotice este la bacterie, nu la om, dar bacteria poate să producă infecții la om. Habitatul unei bacterii poate să fie animal sau uman. Nu trebuie să fie neaparat uman.
Există bacterii la care habitatul este strict uman. Asta e problema. Se poluează mediul și trebuie să monitorizăm bacteriile care există în mediu, în ape reziduale și profilul lor de rezistență. O să vedem că în apele reziduale sunt tot mai multe bacterii tot mai rezistente. Poluează mediul și generează și transmit rezistență tot mai mult”, a explicat prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, în exclusivitate la DC MEDICAL, în cadrul conferinței ”Împreună pentru prevenirea și combaterea rezistenței la antimicrobiene. Cum tratăm corect virozele și răcelile de sezon? Ghiduri de bună practică”.
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.