Cum antrenăm creierul pentru a avea succes. Doctorul în management și psihologul Costin Dămășaru a explicat la DCNews TV cum putem să ne schimbăm mentalitatea pentru a avea succes.
”Eu ajut oamenii să crească capacitatea de a putea înțelege propriile gânduri, capacitatea de a putea vizualiza gândurile, de a le putea controla. Este viitorul în acest gen de abordare. Avem rezultate foarte bune pe plan internațional, adică suntem validați de colegii din Statele Unite și de clienții din România cu care am dezvoltat foarte multe concepte.
Noi nu suntem clinică medicală, nu oferim diagnostic, nu oferim tratamente. Pur și simplu antrenăm creierul să acceseze resurse interioare pentru a putea gestiona mai bine contextul în care se află.
Conceptul de bază este metacogniția. Vizualizăm puterea gândurilor, extragerea din ele, controlul lor. Cartografierea creierului și antrenarea creierului presupune eliminarea disfuncțiilor.
Vezi și:De ce te simți amețit când te ridici. Ce rol joacă tensiunea arterială și când să consulți un medic
Este un drum foarte lung de la a simți o traumă foarte puternică până a te vindeca, dar dacă vrei să faci asta, pur și simplu, poți să faci asta. Mesajul meu este că acest organ uluitor pe care îl avem între urechi, creierul, este absolut fascinant și poate să ne ajute să depășim obstacole de neimaginat.
Avem acest instrument care nu are un manual de instrucțiuni. Cu duhul blândeții, non-invaziv, ajutăm clienții să își scrie un manual de instrucțiuni pentru creierul lor. Astfel încât să poată să înțeleagă unde anume sunt, cum anume sunt și cum au ajuns acolo și ce pot face pentru a ieși.
Literatura de specialitate este plină de astfel de miracole în care oamenii, după ce și-au înțeles creierul, au înțeles cum să îl controleze, prin meditație, rugăciune, sport”, a spus Costin Dămășaru, psiholog, doctor în management, în cadrul emisiunii D'Economic News, de la DC NEWS.
Ce trebuie să facem pentru a ne antrena creierul
Noi, cu ajutorul tehnologiei oferim o soluție foarte puternică care le permite controlul mult mai rapid al acestor procese neuronale. Conceptul se numește neurofeedback. Se face o evaluare, este o discuție exploratoare a creierului. Apoi avem o evaluare psihologică în urma căreia clienții primesc și raport.
Evaluarea ne arată cum s-a întâmplat. Noi suntem suma interacțiunilor neuronale. Felul în care mâncăm, dormim, iubim, visăm, este rezultatul interacțiunii neuronilor din creierul nostru. Obiectivul creierului este să te țină în viață, să nu mori, este homeostazie.
Pe creierul tău nu îl interesează dacă ești fericit, nefericit, anxios. Pe el în interesează să nu mori. Pentru asta poate să facă orice. Obiectivul creierului este să poată să gestioneze stresul zilnic, trauma transgenerațională. Creierul ia energia care este finită și o transferă dintr-o parte în alta.
Are două pedale de accelerație. Supraviețuiește și evoluție. Când vine un eveniment traumatic, major, face tot ce poate să te țină în viață. Reacționează astfel încât la sfârșitul zilei să nu mori.
Problema apare după ce se epuizează acel eveniment și nimeni nu îi spune creierului ce s-a întâmplat. Nu vede asta și rămâne acolo. Creierul se transformă din protector în gardian. Nu îți dă voie să evoluezi. Rămâne acolo.
Noi suntem ca într-un fel de cușcă mentală, care se micșorează pe măsură ce înaintăm în viață. Sistemul de referință a creierului, pentru a putea procesa informația, este unul ne-updated.
Creierul colectează informațiile și apoi le procesează. Ochii sunt senzorii, occipitalul procesează informația vizual. Nici ceea ce văd eu cu cei doi senzori (ochii-n.r.) nu este real. trebuie să fie interpretat și procesat de către creierul meu. Asta este, de fapt, iluzia realității. Ceea ce vedem noi, ceea ce este în jurul nostru, este procesat printr-un filtru.
Problema e că acel filtru nu este updated. Noi actualizăm, non-invazim, cu duhul blândeții, te învățăm cum anume să îți actualizezi softul. Fiecare eveniment traumatic consumă niște energie. Obiectivul meu este să te fac să nu suferi.
Noi recomandăm clienților să lucreze cu terapeuți ”, a mai spus Costin Dămășaru, psiholog, doctor în management, în cadrul emisiunii D'Economic News, de la DC NEWS.
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.