"În primul rând, trebuie să facem o distincție între anticorpii de tip IGG și proteina spike. În funcție de tipul de vaccin cu care s-au vaccinat pacienții, rezultatele sunt diferite. În general, pacienții care s-au vaccinat cu AstraZeneca prezintă anticorpi de tip IGG, iar cei care s-au vaccinat cu Pfizer sau Moderna prezintă proteina spike. Din punct de vedere al răspunsului imunitar, datele pe care le avem noi până acum arată că vaccinurile sunt eficiente.", a precizat Mihail Lala la Antena 3.
Care pacienți au anticorpi mai puternici, cei care au trecut prin boală sau care s-au vaccinat?, a fost întrebat Mihail Lala la Antena 3.
"Să știți că nu există o regulă generală. Sunt pacienți care au trecut prin boală și au obținut anticorpi pe cale naturală, care durează șase-șapte-opt luni. De altfel, sunt pacienți care trec prin boală și obțin un număr foarte mic de anticorpi care, într-o lună de zile, dispar. La fel și la vaccin. Sunt pacienți care, după prima doză, au un răspuns imunitar maxim, cei vaccinați cu Pfizer și Moderna, sunt alții care au un răspuns puțin tardiv. Nu este o regulă nici de vârstă, nici de patologie, ci pur și simplu este vorba de răspunsul imunitar pe care pacientul îl are de la caz la caz.", a declarat managerul OK Medical.
Citește și 5 factori care pot provoca un al patrulea val de coronavirus în următoarele săptămâni
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.