Potrivit unui comunicat de presă al centrului privat din Constanța, unitatea a asigurat în mod gratuit ședințe de radioterapie pentru pacienții oncologici din regiunea Dobrogea, toate demersurile necesare pentru ca decontarea tratamentelor să se efectueze ulterior din fondul asigurărilor de sănătate, prin Programul Național de Oncologie.
„De la deschiderea centrului, au fost începute în mod gratuit tratamentele radioterapie pentru un număr de 140 de pacienți, în cure de 10-30 de ședințe, conform ghidurilor terapeutice, iar 83 de pacienți au finalizat tratamentul cu rezultate clinice bune și fără efecte secundare semnificative”, se arată în comunicatul de presă al centrului.
„Valoarea serviciilor medicale oferite gratuit pacienților în acest interval a depășit suma de 2.121.600 lei și a fost acoperită integral din resursele companiei”, potrivit sursei citate.
De la data de 24 septembrie, unitatea medicală privată va finaliza fără niciun cost din partea pacienților tratamentele începute, dar va introduce servicii cu plată pentru pacienții noi.
Costul unei ședințe de radioterapie pentru cancerul de sân, de exemplu, ajunge la suma de aproximativ 600 de lei, potrivit reprezentanților unei asociații a pacienților oncologici din Constanța.
În prezent, se înregistrează un deficit major de facilități de radioterpie la nivelul mai multor regiuni ale țării. În Dobrogea se reflectă clar situația de criză în radioterapie. Aici, pacienții cu cancer din patru județe - Galați, Brăila, Tulcea, Constanța - nu dispun de niciun centru de radioterapie în spitalele de stat.
Centrele de radioterapie din țară care oferă servicii decontate prin sistemul de asigurărilor de sănătate se află la București, Iași, Cluj, Timișoara, dar și aici pacienții sunt înscriși pe liste lungi de aștepare. Or, în cazul cancerului, această așteptare poate însemna pentru unii pierderea luptei cu boala.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.