COVID-19, Nelu Tătaru: „Vom impune local restricții suplimentare. Cazurile țin de transmitere comunitară”

Adisa Codruț |
Data publicării:
Nelu Tătaru
Nelu Tătaru

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că nu se pune problema unei carantine la nivelul României din cauza noului coronavirus, dar vor fi impuse restricții suplimentare, în funcție de evoluția epidemiologică pe județe sau localități.

Nelu Tătaru a anunțat că duminică seară va avea loc o ședință a Comitetului Național pentru coordonarea Intervenției, unde se vor decide noi restricții, care vor fi aplicate local. 

„E din ce în ce mai gravă situația în toată țara și în toată Europa. Vedem că avem cazuri, se merge la 50.000 pe zi în Franța, la 26.000 în Marea Britanie, 21.000 în Italia, 20.000 în Spania. Sunt evoluții ale unui val doi, pe care noi îl lipim de valul întâi de la noi. Haideți să nu ne gândim atât de departe la sărbători, să ne gândim la următoarea săptămână. După cum știți, noi evaluăm fiecare localitate în parte. Dacă impunem restricții, le impunem la nivel local. Avem acea evaluare de 48 de ore după informația primită de DSP la 24 de ore, în care autoritățile locale sunt cele care gestionează evoluția pe cele 48, impunând restricții. Vom avea ședințe mâine seară la Comitetul Național pentru coordonarea Intervenției, în care vom impune și restricții suplimentare, adaptate în funcție de indice la nivelul fiecărui județ și al fiecărei localități", a subliniat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Referitor la situația spitalului modular de la Iași, unde au existat o serie de disfuncționalități, ministrul a afirmat că începând de săptămâna viitoare vor fi aduse dispozitive pentru oxigen suplimentar, care va completa necesarul pentru 20 de paturi de terapie intensivă, urmând ca în zece zile să poată fi funcționale cele 48 de paturi., notează Agerpres. 

Nelu Tătaru a vorbit și despre găsirea de soluții pentru decongestionarea unităților de primiri urgențe din anumite spitale, unde cadrele medicale au spus că nu mai fac față la volumul mare de pacienți, afirmând în acest context că se va apela la metoda testărilor rapide.

„Ne-am gândit la decongestionarea acestor unități de primire urgențe prin acele teste rapide de antigen care de săptămâna viitoare vor fi 43.000, urmând ca săptămâna care urmează să avem un milion de teste. Cazurile aflate în izolare în aceste unități de primire urgențe vor fi diagnosticate rapid, pozitiv sau negativ, și atunci vor merge în locațiile specifice", a precizat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătății a menționat că diferențele mari de infectări între zonele țării nu au legătură cu numărul de teste efectuate în 24 de ore.

„Țin efectiv de transmiterea comunitară. Indiferent câte teste vom face, vom vedea că prezența în unitățile de primiri urgențe, prezența în terapiile intensive, prezența în secțiile de boli infecțioase vor fi aceleași. Aceste cazuri se prezintă la unitățile de primiri urgențe testate sau netestate. Unitățile de primire sunt cele care trebuie să gestioneze rapid aceste incertitudini", a explicat ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel