COVID-19: Două spitale din Botoșani, unități medicale pentru pacienții cu forme ușoare ale infecției

Adisa Codruț |
Data publicării:
Salon de spital FOTO: pexels.com
Salon de spital FOTO: pexels.com

Două spitale din Botoșani au devenit unități medicale de nivel doi pentru pacienții cu forme ușoare de infecție cu COVID-19.

Spitalul de Pneumoftiziologie Botoşani şi Spitalul de Recuperare "Sfântul Gheorghe" Botoşani au devenit unităţi sanitare de nivel doi pentru pacienţii asimptomatici şi simptomatici cu forme uşoare de COVID-19, se arată într-o informare de presă transmisă, luni, de Centrul Judeţean de Comunicare coordonat de Instituţia prefectului, citează agerpres.ro. Potrivit sursei citate, decizia a fost adoptată în şedinţa Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice şi evaluarea riscului de sănătate publică pentru perioada următoare, care indică o creştere a numărului de persoane cu coronavirus.
Spital de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul Sars-CoV-2 din judeţul Botoşani, conform Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 555 din 3 aprilie 2020 este Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati".
Grupul de suprot tehnico-ştiinţific a mai decis că pentru asigurarea serviciilor medicale specifice pacienţilor COVID în cadrul unităţilor sanitare de nivel noi, "în funcţie de nevoile identificate, se va detaşa personal medical de specialitate disponibil din unităţile sanitare din judeţ sau din alte judeţe".
"Măsura a avut la bază necesitatea asigurării serviciilor medicale de urgenţă şi pacienţilor non-COVID, având în vedere că la ora actuală blocul central al Spitalului
Judeţean de Urgenţă Mavromati înregistrează un număr mare de pacienţi testaţi pozitiv cu coronavirus", se mai precizează în informarea de presă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel