Pot animalele domestice să se îmbolnăvească de COVID-19? Cercetătorii nu au încă un răspuns cert. Au fost cazuri de patrupezi testați pozitiv cu noul coronavirus, însă medicii nu pot spune cu exactitate dacă infecția a cauzat decesul în cazul unui ciobănesc german din Hong Kong. O pisică din Belgia a prezentat simptome respiratorii și digestive a fost de asemenea pozitivă pentru o infecție cu coronavirus. Însă, unii oameni de știință au ridicat îndoieli dacă aceasta a fost o infecție SARS-CoV-2 și dacă simptomele pisicii au fost legate de infecție.
Cercetătorii de la Institutul de Cercetare Veterinară Harbin de la Academia Chineză de Științe Agricole și de la Laboratorul Național de Înalt Continere pentru Controlul și Prevenirea Bolilor Animalelor au realizat un studiu preliminar. Cercetarea lor nu a fost supusă revizuirii și nu a apărut în nicio revistă științifică. Ei au căutat să vadă dacă noul coronavirus ar putea infecta o serie de animale domestice sau de companie ca: pisici, câini, dihori, pui, rațe și porci. Constatarea cea mai importantă a acestora a fost că pisicile și dihorii par să fie cele mai susceptibile la infecții cu SARS-CoV-2, în timp ce la câini, porci, pui și rațe, virusul „se reproduce slab".
Însă, metoda lor de analiză pune sub semnul întrebării cât de probabil pot contracta virusul pisicile și dihorii. Cercetătorii au dat o doză mare de virus la 5 pisici domestice în vârstă de 8 luni cu o doză mare de virus prin miros. După aproape o săptămână au eutanasiat două dintre ele, au colectat probe din diferite părți ale corpului lor. De la celelalte pisici au colectat și analizat probe fecale. Astfel au descoperit, post mortem, că pisicile eutanasiate aveau ARN viral în nas, gură și amigdale, în timp ce una dintre ele avea și urme de virus în trahee, iar alta în intestinul subțire. Însă nu în plămâni. La restul pisicilor au descoperit virusul în fecale. Se mai amintește că aceste feline au stat separat în cuști. "Aceste rezultate indică faptul că SARS-CoV-2 se poate reproduce eficient la pisici, pisicile mai tinere fiind mai permisive și, poate mai important, virusul poate transmite între pisici prin picături respiratorii", susțin cercetătorii, citați de medicalnewstoday.
Însă, pisicile și alte animale nu intră, de regulă, în contact direct, în viața reală, cu cantități atât de mari de virus. În plus, cercetarea este limitată întrucât s-a făcut pe un număr mic de animale. De aceea, rezultatele studiului din China este puțin probabil să fie reprezentativ pentru situațiile din viața reală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.