Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 23 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 2.736 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 273 decese dintre care 34 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00.
Ieri, doar 11 județe mai erau în scenariul roșu (inclusiv municipiul București), iar 14 erau în scenariul galben, restul de 17 fiind în scenariul verde, ca urmare a scăderii numărului de cazuri noi de infectări.
Cele 11 județe care încă mai aveau, ieri, număr relativ mare de infectări (scenariul roșu) erau Alba, Arad, Bihor, Brașov, Cluj, Hunedoara, Ilfov, Mureș, Sibiu, Timiș și municipiul București.
Cele aflate în scenariul verde sunt Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Satu Mare, Suceava, Vaslui și Vrancea.
De altfel, ieri niciun județ nu înregistrase creșteri ale numărului de infectări, potrivit datelor INS.
Cu toate acestea, numărul deceselor raportat la numărul infectărilor este, în continuare, mare, comparativ cu raportul dintre infectări și decese înregistrat în țările europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.