Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 24 octombrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 11.725 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 389 decese dintre care 8 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00.
Ieri au fost înregistrate 15.261 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 161 erau ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
De asemenea, au fost raportate de către INSP 446 de decese (221 bărbați și 225 femei), din care 9 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
România cere, din nou, ajutor internațional pentru tratarea bolnavilor de Covid-19.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, sâmbătă, o hotărâre privind solicitarea de asistenţă internaţională constând în medicamente, echipamente, echipaje şi echipe medicale necesare în tratarea pacienţilor cu forme severe şi critice de COVID-19, prin Mecanismului European de Protecţie Civilă şi Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC - Euro-Atlantic Disaster Response Coordination Centre).
Hotărârea CNSU a fost luată având în vedere "nevoia acută de asigurare a medicaţiei şi echipamentelor necesare pentru tratarea pacienţilor cu forme critice şi severe de COVID-19, precum şi cu imposibilitatea asigurării, într-un număr suficient, a personalului medical de specialitate pentru acordarea asistenţei medicale acestor pacienţi".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.