Cosmin Alexandrescu, semnal de alarmă: Un consult medical costă 35 lei! Cât dați pe un pachet de țigări? Cât dați pe unghiuțe? Cum credeți că mai putem să rămânem aici?!

Cosmin Alexandrescu - Foto: Conferință de presă Colegiul Medicilor Bucuresti
Cosmin Alexandrescu - Foto: Conferință de presă Colegiul Medicilor Bucuresti

Mii de medici și milioane de pacienți sunt direct afectați: "Nici măcar în timpul crizei nu au existat tăieri de 40%". Preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor din Ambulator, Cosmin Alexandrescu, a tras un semnal de alarmă în contextul în care Guvernul a scăzut bugetul în unele segmente ale sănătății, afectând atât medicii, cât și pacienții.

Colegiul Medicilor din București și-a arătat disperarea și revolta, în numele colegilor medici și în numele pacienților pentru situația critică în care se află sistemul de sănătate, în contexul în care Guvernul a scăzut bugetul alocat pentru servicii medicale.

Deși, în ansamblu, bugetul alocat Sănătății în anul 2024 este mai mare, resursele financiare prevăzute reflectă o reducere a fondurilor disponibile pentru sectoare vitale precum: medicina de familie, ambulatoriul de specialitate și stomatologie.

Întrebat despre numărul de medici din ambulatori sunt afectați de această modificare a Guvernului, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor din Ambulator, Cosmin Alexandrescu, a declarat că: "cifrele sunt un pic mai puțin precise decât în cazul medicinei de familie, cea care are o singură specialitate. La noi sunt 20 și ceva de specialități și cu diferite tipuri de activitate.

Numărul medicilor la nivel național probabil că este în jur de 6000 - 7000 care ar fi direct afectați".

Mai mult, în ceea ce privește numărul de pacienți la care intrevin cei 6000 - 7000 de medici din ambulatoriu, Cosmin Alexandrescu a explicat că "există undeva la o treime din populația României care ajunge în ambulatoriu. Undeva la 5 milioane, 6 milioane pe lună de pacienți care vor fi afectați.

Combinați și cu medicii de familie. Pentru că unii ajung doar la medicul de familie, unii ajung la medicul de familie și ambalator, unii ajung la ambulator", a mai spus Cosmin Alexandrescu.

CNAS ne spune: Vă convine bine! Nu, la revedere! Cum credeți că mai putem să rămânem aici?

 

"Problema este că noi negociem cu Casa de Asigurări din anul 2007. Am fost în fiecare an la cel puțin două runde de consultări cu CNAS. De fiecare dată Casa de Asigurări se impune și nu există negociere: Vă convine bine! Nu, la revedere!

De data asta s-a ajuns cam la limită. Nu în niciun caz să se ajungă la confruntare. Dorim să rezolvăm lucrurile, prind discuții logice, dar de data aceasta dacă nu se va reuși să aplanăm situația, nu se va reuși o echilibrare a valorii punctului la nivelul cel puțin al anului trecut, spun foarte clar, cel puțin, pericolul este clar. Colegii nu vor mai semna acte adiționale de la 1 februarie.

Au actul adițional semnat până la 31 ianuarie. Au semnat la sfârșitul lunii decembrie, când nu se știa despre această scădere a valorii punctului.

Dacă punctul nu va crește, nu vor mai semna acte adiționale, adică vor închide. Și nu că o spun eu, ci o vor face ei pentru că nu vor mai putea, nu vor mai avea de ales.

După care, de la Ministerul Sănătății se obține un certificat de conformitate", a mai spus Cosmin Alexandrescu.

"Un consult medical costă 35 lei! Cât dați pe un pachet de țigări? Cât dați pe unghiuțe?"

"Nu vom avea de ales! E vorba efectiv de supraviețuire.

În momentul în care scăderea veniturilor pe un cabinet medical este undeva la 40% nici măcar în timpul crizei nu au existat tăieri de 40% a veniturilor unui segment din populație!

Cum credeți că noi, care fără să ne lăudăm, suntem probabil segmentul din populația României cu cea mai lungă educație profesională?

Cum credeți că mai putem să rămânem aici?

O consultație este în momentul de față undeva în jur de 35 de lei. Câte dați pe un pachet de țigări? Când mergeți să vă faceți unghiuțele cât plătiți?", a conchis Cosmin Alexandrescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel