Coronavirus
Pagina 138

De azi, 15 ianuarie, începe a doua etapă de vaccinare a campaniei în România. În aceasta este inclusă populația la risc, adică adulții peste 65 de ani și cei aflați în evidneță cu boli cronice.

Scris de: Adisa Codruț       15 ian 2021, 08:45

Șeful statului român, Klaus Iohannis, se vaccinează vineri, 15 ianuarie, împotriva infecției COVID-19.

Scris de: Adisa Codruț       15 ian 2021, 08:25

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a anunțat că profesorii și ceilalți membri ai personalului din învățământ vor avea prioritate la vaccinare în etapa a doua a campaniei, care începe vineri, 15 ianuarie, de la ora 15.00.

Scris de: Dana Lascu       14 ian 2021, 23:55

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că și în România au început să se administreze șase doze de vaccin COVID-19 dintr-un flacon, în loc de cinci, după ce EMA a actualizat protocolul. 

Scris de: Dana Lascu       14 ian 2021, 23:33

Medicul de familie Cătălin Petrencic explică, într-o nouă postare, ce decizie a luat de fapt și ce le refuză pacienților care nu vor să se vaccineze. 

Scris de: Dana Lascu       14 ian 2021, 23:00

Col dr Valeriu Gheorghiță a anunțat că de vineri, ora 15.00, platforma de vaccinare oficială va fi gata, iar persoanele care se încadrează în categoriile prevăzute în etapa a II-a se vor putea înscrie dacă vor să facă vaccinul contra COVID-19. 

Scris de: Dana Lascu, Scris de: DCMedical Team       14 ian 2021, 21:07

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, după o ședință fulger la Palatul Cotroceni, că din 8 februarie, majoritatea școlilor se vor redeschide și a precizat că astfel se revine la sistemul în care se ține cont de evoluția pandemiei în fiecare localitate.

Scris de: Dana Lascu       14 ian 2021, 19:05

Un medic de la Terapie Intensivă rezumă, în câteva fraze, ce sunt și cum se obțin vaccinurile cu  ARN mesager contra COVID-19. 

Scris de: Dana Lascu       14 ian 2021, 18:05

Prof dr Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a explicat ce înseamnă imunitatea colectivă, dar şi când ar putea fi aceasta atinsă în România, prin vaccinarea contra COVID-19. 

Scris de: Adisa Codruț       14 ian 2021, 16:48

După medicul Cătălin Petrencic din județul Călărași, un alt cadru medical anunță că îi va refuza pe acei pacienți nevaccinați anti-COVID-19. 

Scris de: Cătălina Burghelea       14 ian 2021, 15:34

Atât papa Francisc, cât şi fostul suveran pontif Benedict al XVI-lea au primit prima doză a vaccinului împotriva COVID-19, a anunţat joi Vaticanul, potrivit Reuters.

Scris de: Cătălina Burghelea       14 ian 2021, 15:17

Medicul Alexandru Rafila a vorbit, joi, despre vaccinul împotriva COVID-19.

Scris de: Cătălina Burghelea       14 ian 2021, 15:09

Judeţul Ilfov înregistrează o rată de infectare cu noul coronavirus, cumulată la 14 zile, de 4,45 cazuri la mia de locuitori, în scădere uşoară faţă de ziua precedentă, când incidenţa a fost de 4,71 la mia de locuitori, informează, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Scris de: Cătălina Burghelea       14 ian 2021, 14:35

Circa 3.500 de noi îmbolnăviri cu infecția COVID au fost anunțate joi, 14 ianuarie. 

Scris de: Florina Pop       14 ian 2021, 13:55

Turcia a lansat, joi, campania naţională de vaccinare împotriva coronavirusului prin administrarea vaccinul chinezesc CoronaVac personalului sanitar din diferite regiuni ale ţării, informează AFP.

Scris de: Cătălina Burghelea       14 ian 2021, 13:46

Stephane Bancel, CEO al companiei Moderna, care produce vaccin anti-COVID-19, a avertizat, miercuri, 13 ianuarie, că vom trăi cu noul coronavirus SARS-CoV-2 ”pentru totdeauna“.

Scris de: Cătălina Burghelea       14 ian 2021, 13:31

Răzvan Dumitrescu a făcut o dezvăluire, joi, în platoul DC News TV.

Scris de: Cătălina Burghelea       14 ian 2021, 12:23

Cercetătorii belgieni susțin că au creat primul vaccin COVID-19 ce oferă imunitate pe viață. În plus, ar proteja și împotriva febrei galbene. 

Scris de: Cătălina Burghelea       14 ian 2021, 11:47

O româncă este prima persoană care a primit un tratament nou pentru COVID-19, testat de Marea Britanie. 

Scris de: Cătălina Burghelea       14 ian 2021, 11:13

Prof.univ.dr. Virgil Păunescu, vicepreședintele Academiei de Științe Medicale din România și coordonatorul Centrului OncoGen din Timișoara, lansează un avertisment dur!

Scris de: Cătălina Burghelea       14 ian 2021, 11:00

Medicul oftalmolog Monica Pop este foarte dezamăgită de români, care și-au arătat adevărata față odată cu venirea pandemiei de coronavirus.

Scris de: Cătălina Burghelea       14 ian 2021, 10:45

Spitalul mobil Covid de la Lețcani se închide pentru câteva zile.  

Scris de: Cătălina Burghelea       14 ian 2021, 09:56

Expertul în Sănătate Publică, Răzvan Cherecheș de la UBB spune că redeschiderea școlilor este ”prematură” și nu se ține cont de un factor ce ar duce la creșterea îmbolnăvirilor.

Scris de: Adisa Codruț       14 ian 2021, 09:48

În 36 de zile, circa 28 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate în 46 de ţări ale lumii, a indicat, miercuri, directorul pentru urgenţe sanitare din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Michael Ryan, citat de AFP.

Scris de: Cătălina Burghelea       14 ian 2021, 09:15

Prospectul noului vaccin anti-COVID-19 dezvoltat de Moderna a fost publicat.

Scris de: Cătălina Burghelea       14 ian 2021, 08:12

Profesorul dr Alexandru Rafila a explicat că situația epidemiologică din România permite deschiderea școlilor primare și de gimnaziu în momentul de față și a prezentat un un studiu care arată că micuții cu vârsta sub 10 ani nu transmis virusul și se îmbolnăvesc foarte rar. 

Scris de: Dana Lascu       13 ian 2021, 23:37

Un expert de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că cel de-al doilea an al pandemiei COVID-19 ar putea fi mai dur ca 2020, din cauza răspândirii tulpinii mutante de COVID-19 din Marea Britanie

Scris de: Dana Lascu       13 ian 2021, 23:29

Un judecător spaniol a ordonat vaccinarea împotriva COVID-19 a unei pensionare dintr-un cămin de bătrâni în pofida refuzului fiicei acesteia, printr-o decizie dată miercuri de tribunalul din Santiago de Compostela, nord-vestul Spaniei.

Scris de: Dana Lascu       13 ian 2021, 23:21

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași, Florin Roșu, care coordonează și Spitalul de la Lețcani, a spus că unitatea mobilă va fi închis pentru câteva zile, timp în care se vor face lucrări de dezinfectare și sterilizare, precum și lucrări de mentenanță.

Scris de: Adisa Codruț       13 ian 2021, 22:46

După medicul din județul Călărași, un altul spune acum nu îi va trata pe cei care vor refuza să se vaccineze. Doctorul Sorin Paveliu care a explicat cum își justifică această decizie.

Scris de: Adisa Codruț       13 ian 2021, 22:38

Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2025 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
pixel