Coronavirus, România: BILANȚ ORA 16.00

Dana Lascu |
Data publicării:

Până astăzi, 14 martie, ora 16.00, pe teritoriul României, au fost confirmate oficial 102 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus COVID – 19. Iată în ce județe sunt mai multe

Dintre cei 102 cetățeni care au contactat noul coronavirus, șase sunt declarați vindecați și au fost externați, arată Grupul de Comunicare Strategică (GCS). 

Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienților este bună, cu excepția bărbatului internat la spitalul Victor Babeș, care a prezentat complicații, dar a cărui stare este ameliorată.

Unde sunt cele mai ulte persoane infectate

Situația pe județe/municipiul București a cetățenilor infectați cu virusul COVID-19 (coronavirus) se prezintă astfel: București (31), Timiș (11), Hunedoara (14), Constanța (7), Iași (5), Caraș-Severin (4), Covasna (4), Dolj (3), Brașov (2), Mehedinți (2), Mureș (2), Gorj (2), Cluj (2), Neamț (2), Olt (2), Bacău (1), Bihor (1), Buzău (1), Galați (1), Maramureș (1), Prahova (1), Suceava (1), Vrancea (1) și Ilfov (1).

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.652 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 14.573 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la acestă dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.929 de teste. Dintre acestea, 2.827 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.

Dosare penale

Până în prezent, au fost înregistrate 33 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

În Republica Italiană a fost înregistrat decesul unui cetățean român diagnosticat cu infecție cu COVID-19, pe fondul unor afecțiuni medicale pre-existente.

Intrarea în scenariul al 3-lea, pe teritoriul României presupunea, în estimarea inițială, „transmiterea susținută pe scară largă, cu creșterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101-2000 cazuri)".

„Facem precizarea că o parte din măsurile prevăzute pentru Scenariul 3 au fost deja adoptate de autorități, iar la acest moment nu avem confirmarea faptului că există o „transmitere susținută pe scară largă" a noului coronavirus (COVID-19). Tipologia cazurilor de până în prezent arată o trasabilitate a contactelor persoanelor care sunt confirmate pozitiv cu noul coronavirus. În acest sens, echipele direcțiilor de sănătate publică desfășoară anchete epidemiologice pentru identificarea tuturor contacților persoanelor confirmate pozitiv. Totodată, menționăm faptul că, față de previzionarea realizată, până la acest moment nu au survenit decese în urma infectării cu noul coronavirus”, mai arată GCS.

Măsuri adoptate care fac parte din Scenariul 3:

- Măsuri de distanțare socială, limitarea contactului dintre persoane;

- Limitarea activităților colective;

- Punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie;

- Raportarea călătoriilor (ex: istoricul călătoriilor simplificat) ;

- Implementare de puncte medicale avansate în cadrul unităților sanitare.

„La nivelul CNSSU urmează să fie reanalizat planul de măsuri, în sensul înăspririi unor măsuri deja luate și/sau completarea acestora cu alte tipuri de măsuri necesare combaterii răspândirii noului coronavirus (COVID-19). Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20. Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp" a anunțat Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel