Coronavirus, România: 48 de cazuri, 21 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Angela Sabău |
Data publicării:
Coronavirus
Coronavirus

Până în prezent au fost 48 de cazuri confirmate de infecții cu coronavirus în  țară și peste 12.000 de persoane în izolare la domiciliu. 21 de persoane au dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Până astăzi, 12 martie, la nivel național au fost confirmate 48 de cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus) pe teritoriul României.
Dintre cei 48 de cetățeni care au contactat virusul, 6 au fost declarați vindecați și au fost externați.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.450 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 12.878 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.

În cursul zilei de ieri, 11 martie, au fost înregistrate 813 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6.118 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
„Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20”, arată un comunicat al Grupului de Comunicare Strategică.
„Totodată, reiterăm faptul că informațiile vehiculate prin intermediul rețelelor sociale, potrivit cărora municipiul București s-ar închide sau ar intra în carantină, sunt false. Nu există nicio discuție despre „închiderea/carantinarea” Capitalei sau a vreunui oraș din România.
De asemenea, rugăm cetățenii să dea dovadă de responsabilitate și să nu răspândească pe rețelele de socializare, sau pe alte canale, informații care nu provin din surse oficiale”, se mai arată în comunicat.

Dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor


Până în prezent, au fost înregistrate 21 de dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal și două dosare penale înregistrate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comunicarea de informații false, faptă prevăzută și pedepsită de art. 404 Cod Penal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel