Reinfecția cu noul coronavirus (COVID-19) este posibilă, potrivit medicilor aflați la prima linie în orașul Wuhan din China și conduce la decesul prin insuficiență cardiacă în unele cazuri.
Afirmația este făcută de medicii care lucrează în capitala provinciei Hubei, aflată în centrul epidemiei, care până în prezent a infectat 64.201 de persoane și a ucis 1.487, poitrivit unei informații făcute publice de publicația Taiwan News.
Medicii au cerut să rămână anonimi, din cauza faptului că s-ar putea confrunta cu reacții din partea autorităților chineze. Medicul Li Wenliang, care a ridicat pentru prima dată avertismente cu privire la virusul din Wuhan, a fost mustrat de autorități înainte de a ceda în fața acestei boli devastatoare.
Tratament dur pentru cord
Conform mesajului transmis către Taiwan News, „Este foarte posibil să te infectezi a doua oară. Câțiva oameni au fost recuperați prima dată de propriul sistem imunitar, dar medicamentele pe care le folosesc le dăunează țesutului cardiac, iar când se reinfectează a doua oară, anticorpul nu îi ajută, dar le înrăutățește starea și mor brusc, din cauza insuficienței cardiace. "
Sursa a mai spus că „virusul ne-a depășit pe toți, deoarece poate ascunde simptomele până la 24 de zile”. Această afirmație a fost făcută independent în altă parte, medicul pneumolog chinez Zhong Nanshan a spus că perioada medie de incubație este de trei zile, dar poate durade la o zi și până la 24 de zile pentru a dezvolta simptome.
De asemenea, sursa a spus că „falsele teste negative pentru virus sunt destul de frecvente. Se poate păcăli testul - au fost cazuri în care scanarea CT arată că ambii plămâni sunt complet infectați, dar testul a arătat negativ de patru ori. Al cincilea test a fost pozitiv.”
Teste fals negative
Conform BBC și alte mijloace media, unele teste de laborator spun incorect oamenilor că nu au virus. Există, de asemenea, dovezi anecdotice ale persoanelor care au până la șase rezultate negative înainte de a fi diagnosticate corect.
Dr. Li Wenliang a ridicat pentru prima dată îngrijorari în acest sens. Rezultatele testelor sale proprii au fost de mai multe ori negative înainte de a fi diagnosticat, în cele din urmă.
Testele fals negative ridică semne de întrebare cu privire la câte persoane au coronavirusul în Wuhan, mulți crezând că autoritățile chineze au subevaluat masiv numărul de cazuri și decese. Între timp, metodologia oficială pentru diagnosticarea virusului în China a fost schimbată în această săptămână, ceea ce a dus la un salt brusc în numărul de cazuri și decese înregistrate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.