Coronavirus: mai multe țări au înregistrat câte un prim caz

Adisa Codruț |
Data publicării:
Coronavirus
Coronavirus

Mai multe țări au înregistrat câte un prim caz de infecție cu noul coronavirus: Nigeria, Lituania, Belarus și Noua Zeelandă. În Iran situația se înrăutățește.

Contaminarea cu noul virus se răspândește în întreaga lume cu repeziciune. În ultimele 24 de ore, mai multe țări a confirmat cazuri de infecție. Astfel, în Nigeria, un cetățean italian care lucrează acolo și s-a întors în această țară din Italia pe 25 februarie a fost depistat pozitiv.

„Pacientul se află într-o stare clinică stabilă şi nu prezintă simptome îngrijorătoare", a asigurat ministerul, fără a oferi totuşi detalii despre locul unde a fost spitalizat, citează agrepres.ro. De asemenea, mai arată sursa citată, aceasta este prima contaminare confirmată şi oficială din Africa Subsahariană, până în prezent aparent cruţată de epidemia globală.

Și Lituania a raportat primul caz de infectare cu Covid-19 pe teritoriul său la o femeie sosită din Italia, au anunţat vineri autorităţile guvernamentale.
Femeia, de 39 de ani, care s-a întors din Verona, a fost izolată la spitalul din Siauliai, în nordul acestui stat baltic şi prezintă simptome uşoare.
Un prim caz de coronavirus a fost confirmat şi în Noua Zeelandă la o persoană revenită din Iran via Bali. Această persoană, căreia nu i-au fost precizate nici identitatea, nici sexul, are circa 60 de ani şi a fost spitalizată la Auckland.
Iran a anunţat că a înregistrat un total de 245 de cazuri, dintre care 26 de decese, o pondere în mod special ridicată în comparaţie cu bilanţul la nivel mondial.

Belarus a anunţat vineri dimineaţă primul caz de infectare cu coronavirus, la un student iranian sosit din Azerbaidjan săptămâna trecută. Ministerul Sănătăţii a indicat într-un comunicat că starea pacientului este „satisfăcătoare”, potrivit aceleiași surse.
Persoanele cu care a intrat în contact de la sosirea sa în Belarus, pe 22 februarie, au fost plasate în carantină la spitalul pentru boli infecţioase din Minsk.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel