Dacă boala se răspândește în Africa, va fi „mai dramatic decât în China", a spus Bill Gates vineri. „Și nu încerc să minimizez ceea ce se întâmplă în China", a precizat fondatorul Microsoft, la o conferință a American Association for the Advancement of Science, organizată în Seattle.
Virusul, care a infectat peste 67.000 de persoane și a ucis peste 1.500, ar putea pune lumea într-o „situație posibil foarte rea", a adăugat Gates. „Este o provocare uriașă", a spus el. „Sunt multe lucruri pe care nu le cunoaștem despre epidemia actuală, dar și multe pe care le știm, care demonstrează că ar putea fi - în special pe măsură ce se răspândește în zone precum Africa Subsahariană și Asia de Sud - foarte dramatic", a spus Gates.
În afara Chinei continentale au fost înregistrate aproape 450 de cazuri în aproximativ 24 de țări și teritorii și trei decese. Egiptul a confirmat vineri primul său caz de coronavirus. Persoana în cauză este un cetățean străin care a fost internat într-un spital în condiții de izolare.
Fundația condusă de Bill Gates și soția sa, Melinda, a înființat un fond de aproximativ 100 de milioane de dolari pentru combaterea epidemiei și dezvoltarea unui vaccin, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.