Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică anunță că cetățenii români care se află temporar în afara granițelor vor fi aduși în țară prin curse charter. Un prim zbor va fi pe 21 martie.
”În continuarea eforturilor susținute pentru facilitarea revenirii în țară a unor cetățeni români aflați cu titlu temporar în străinătate și care au fost afectați de măsurile întreprinse de statele europene pentru gestionarea și prevenirea epidemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor au identificat mai multe variante de transport aerian care vor permite revenirea în țară a cetățenilor români, nerezidenți, care sunt lucrători sezonieri, afectați de restrângerea drastică a activităților economice în care erau angrenați în Italia, precum și a cetățenilor români care se află în Italia în situații deosebite, fără posibilități reale de a continua prezența pe teritoriul italian, ceea ce impune repatrierea acestora în cel mai scurt timp.
Detaliile privind organizarea acestor curse de tip charter vor fi comunicate în timp util cetățenilor români care se încadrează în criteriile enunțate mai sus. O primă cursă va fi organizată dinspre Torino la data de 21 martie 2020”, se arată într-un comunicat.
Conform sursei citate, autoritățile mai transmit:
”Reînnoim apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale și recomandarea ca turiștii sau cetățenii români aflați temporar în străinătate să revină de urgență în țară.
Totodată, facem apel la cetățenii români de a da dovadă de înțelegere și responsabilitate și de a evalua în mod responsabil oportunitatea călătoriilor în străinătate în acest moment. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară. De asemenea, facem apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniem că deplasările către România nu sunt recomandate. Aceste deplasări pot fi afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța celor de acasă”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.