Un număr de 80 de angajați ai Ambulanței sunt infectați cu noul cornavirus. Ambulanțierii nu au tot echipamentul de protecție de care au nevoie, conform unui comunicat remis presei.
„Conducerea Federației Naționale Sindicale „Ambulanța” din România monitorizează zilnic evoluția extinderii pandemiei COVID-19 în rândurile angajaților din Serviciile Publice de Ambulanță, posibilele demisii ale angajatilor, necesarul de echipamente de protecție individual corespunzător și al dezinfectanților”, se arată în comunicatul de presă al Federației.
Astfel, situația centralizată a angajaților privind starea de sănătate și riscul de îmbolnăvire la această dată arată că sunt 80 de angajați ai Ambulanței confirmați pozitiv cu Covid-19 și 269 de persoane aflate în izolare.
Până acum au fost pozitivi 12 medici și 41 de asistenți, precum și 32 de ambulanțieri și alte 8 persoane angajate, în total fiind 93 de persoane, dintre care 80 mai sunt infectate.
În ceea ce privește necesarul de echipamente individuale de protecție corespunzătoare, acestea „sunt la limită pentru anumite echipaje medicale de urgență, fără a avea posibilitatea de a asigura echipamentul complet corespunzător pentru toate echipajele operative, indiferent de cazurile la care intervin”, se mai arată în document. „Avem situații în unele județe în care se asigură echipamentele de protecție individual doar la unii membri din echipaj, astfel apare riscul de expunere a membrilor din echipaj la care nu li se asigură echipamentul complet.
Solicităm sprijinul Guvernului, Ministerului Sănătății, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență prin Inspectoratele pentru Situații de Urgență județene și autorităților locale, cât și persoanelor juridice și persoanelor fizice care au posibilitatea de a ajuta.”
Până la această dată nu sunt demisii din cauza fricii de infecția cu Covid-19.
„Personalul din Serviciile Publice de Ambulanță este la datorie, indiferent de riscurile la care se expune, și acționează cu profesionalism, dăruire și empatie pentru toți cei aflați în nevoi. Cu Dumnezeu, înainte!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.