Cori Grămescu, nutriționist și antrenor de fitness, a venit cu câteva sfaturi legate de gestionarea comportamentului alimentar dezordonat și dezorganizat.
”Acesta este comportament din care lipsește planificarea, cumpărăm tot ce se nimerește, cum se nimerește și lăsăm totul pe ultima sută de metri.
Acest lucru se întâmplă foarte frecvent, multă lume nu își face cumpărăturile organizat și atunci, bineînțeles că o să sfârșești prin a mânca te miri ce, tocmai pentru că, din lipsă de timp sau din lipsă de organizare, pur și simplu ajungi la cumpărături pe ultima sută de metri, când deja îți este foate foame, când deja nu mai ai nici chef să gătești”, a povestit Cori Grămescu pe Instagram.
Care este motivația
Cât privește motivația schimbării acestui gen de comportament, Cori Grămescu susține că aceasta pleacă tocmai din comportament, motivația fiind în fapt următoarea etapă.
”Motivația se ancorează în acțiune. Cumva lumea înțelege greșit partea aceasta și trebuie întâi să fi organizat și să acționezi și abia apoi te vei simți motivat să continui.
Motivația, în sine, are ancoră în acțiune, deci nu poți să pui motivația înaintea acțiunii, să aștepți să te simți motivat și abia după aia să începi să te organizezi”, a explicat Cori Grămescu.
Potrivit acesteia, după ce fiecare încetează să mai cumpere orice, oricând, intervine partea de organizare, adică acea listă de cumpărături, care trebuie să fie făcută de la început, să fie făcută săptămânal.
”Dacă te duci în fiecare seară la magazinașul de lângă bloc, o să vezi că într-o săptămână se adună vreo două ore pierdute pe la cumpărături.
În plus, acele produse sunt și mai scumpe, nici nu ai o ofertă foarte diversificată de opțiuni alimentare”, a mai spus Cori Grămescu, recomandând ca acestea să fie făcute doar o dată pe săptămână, în timp ce gătitul să fie de maximum trei ori pe săptămână.
Cu alte cuvinte, să învățați să gătiți pentru câteva zile în avans, în felul acesta este mult mai ușor de gestionat un plan alimentar.
”Și nu în ultimul rând trebuie să și revizuiți, într-un sens mai subtil, mai profund, relația pe care o aveți cu propriul corp, ce vă împinge la astfel de comportamente care până la urmă sunt lipsite de respect față de propria persoană”, a mai spus nutriționistul.
Ce trebuie să conțină o dietă sănătoasă. Cori Grămescu: Provocarea stă în organizarea listei de cumpărături
”Provocarea radicalwellbeing înseamnă și o organizare sănătoasă, sustenabilă a întregului stil de viață, iar aici baza alegerilor sănătoase este să avem disponibile alimentele care fac parte din dieta echilibrată pe care o urmam”, a scris Cori Grămescu, nutriționist și antrenor de fitness, pe contul său de Instagram, într-o postare la care a atașat și ”lista de cumpărături” necesară dietei fiecăruia dintre noi.
Astfel, la capitolul legume, ”lista” cuprinde
Legumele de sezon: morcov, praz, sfeclă roșie, cartof, cartof dulce, țelină, păstârnac și pătrunjel (rădăcini), dovleac, ciuperci;
Legumele de import: ardei, baby spanac, ceapă verde, roșii cherry, castraveți, mix de salate;
Legumele congelate: mazăre extra-fină, fasole verde extra-fină, broccoli, conopidă, amestec de broccoli, conopidă și morcov, amestec legume asiatice pentru stir fry, amestec de legume Hawaii Mix, amestec de zucchini și morcov, edamame, sparanghel, amestec de ardei cu ceapă, amestec de rădăcinoase coapte (cartof dulce, dovleac, morcov, sfeclă), spanac. Citește mai departe AICI.
Vezi și: Ce ar trebui să mâncăm când suntem STRESAȚI. Cori Grămescu: Vă va satisface nevoia de dulce
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.