Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, a declarat marți, 23 noiembrie, că nu există o contraindicație absolută pentru vaccinare, ci poate să existe doar o contraindicație temporară: „ai o infecție virală, ești răcit, nu te duci să faci vaccinul. Te duci după ce te vindeci”. Afirmația a fost făcută la Aleph News.
Alexandru Rafila a mai spus că nu există afecțiune în fața căreia să fie contraindicat vaccinul, cu excepția persoanelor care au alergii la unul dintre componentele serului, potrivit Antena 3.
În altă ordine de idei, medicul Vasi Rădulescu este unul dintre cei mai activi pe rețelele de socializare și, de când a început valul patru al pandemiei, face eforturi susținute de a explica, pe înțelesul tuturor, tot ce trebuie să știe despre vaccin. De altfel, el răspunde personal la toate întrebările pe care le au cei nesiguri în legătură cu vaccinarea. Recent, el a postat pe contul său de Facebook o listă cu cele mai frecvente îngrijorări ale celor indeciși, în legătură cu vaccinul. Explică, de asemenea, care sunt condițiile în care vaccinul nu se recomandă sau nu se recomandă doza a doua, care sunt riscurile și, mai ales, care sunt beneficiile imunizării.
Iată cum explică medicul:
„Am pregătit aici informații care sper să te ajute cu toate nelămuririle sau fricile. Ele sunt explicate simplu, pe înțelesul tuturor, iar multe au și link-uri către materiale utile, pe care te rog să le citești.
Prin urmare, iată niște informații deosebit de utile:
1. Singurele contraindicații la vaccinare sunt reacțiile alergice la prima doză sau trombocitopenia imună indusă de prima doză. Nu se face a doua doză. Așadar nu există alte contraindicații, dar, după cum vei vedea mai jos, sunt situații în care ar fi bine să discuți și cu medicul curant, pentru o siguranță deplină.
2. Vaccinurile sunt indicate în sarcină. Pe orice perioadă a sarcinii. Asociațiile de ginecologie recomandă vaccinarea ferm, pentru că încă există multe cazuri severe de gravide internate, din păcate nevaccinate.
3. Vaccinurile sunt indicate în alăptare. Anticorpii vor proteja și bebeul.
4. După terminarea izolării puteți face vaccinul, indiferent că vorbim de doza 1, rapel, booster. Așadar e recomandat să faceți vaccinul chiar dacă ați avut Covid. Nu aveți de așteptat 1-2-4-6 luni, ci imediat de la terminarea izolării puteți face vaccinul, respectând desigur timpul pentru rapel sau booster.
5. Trebuie să treacă minimum 6 luni de la rapel pentru a putea face boosterul. Doar cei cu imunitate compromisă (spre exemplu cei cu cancere) fac schema cu 3 doze din prima, după un plan special.
6. Boostere sunt Pfizer sau Moderna. Repet, ele se fac la cel puțin 6 luni de la schemele care pot fi cu AstraZeneca 2 doze, Pfizer 2 doze, Moderna 2 doze, Johnson&Johnson 1 doză”.
Mai multe puteți citi AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.