Consilier de stat în Administrația Prezidențială: subfinanţarea rămâne cea mai importantă provocare a sistemului sanitar

Adisa Codruț |
Data publicării:
Bani
Bani

Consilierul de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale Diana Păun a subliniat, marţi, că viitorul în Sănătate înseamnă inovare, iar investiţia în acest domeniu reprezintă o investiţie în viitor.

Subfinanțarea, sistem. ”Programul 'Inovaţie în Sănătate' există în multe state europene şi şi-a dovedit eficienţa. Acest program include, pe de o parte, medicamentele inovatoare, dispozitivele medicale, metode noi de diagnostic de precizie, dar, pe de altă parte, cuprinde şi soluţii de organizare, de contractare, de plată a serviciilor medicale care ar trebui luate în considerare la modul cel mai obiectiv, pentru că viitorul în sănătate înseamnă inovare, iar investiţia în Sănătate este, până la urmă, investiţia în viitorul nostru”, a afirmat consilierul Diana Păun din cadrul Administrației Prezidențiale, în cadrul unei conferinţe care s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului.

Potrivit Dianei Păun, România trebuie să îşi îmbunătăţească mecanismele de luare a deciziilor în domeniul medical. Ea a susţinut că subfinanţarea rămâne cea mai importantă provocare a sistemului sanitar din România.

"Aşa cum am fost cu toţii de acord, subfinanţarea rămâne cea mai importantă provocare a sistemului sanitar din România. Fondurile publice alocate sănătăţii sunt insuficiente şi de multe ori sunt nejudicios cheltuite motiv pentru care o creştere a cheltuielilor publice este necesară - propunerea este de 6% din PIB până în 2024 şi, bineînţeles, o diversificare a surselor de finanţare şi o opţiune validă o reprezintă asigurările voluntare de sănătate", a arătat Păun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel