Concediu menstrual și absorbante gratuite pentru femeile din România. Ana Măiță: Câteva zile de concediu plătit. Atât de logic și simplu

Giorgiana Croitoru |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV
Concediu menstrual - Foto: Freepick @gpointstudio
Concediu menstrual - Foto: Freepick @gpointstudio

Ana Măiță președintele Asociației "Mame pentru Mame", ne-a vorbit despre nevoia unul concediul "menstrual", pentru femeile din România.

3 zile libere din cauza durerilor menstruale, asta are în vedere Guvernul spaniol, care urmărește să le ofere femeilor concediu pentru perioadele dificile. 

În ceea ce privește concediul menstrual, Japonia, Indonezia și Coreea de Sud l-au implementat de ani buni.

De mai bine de 70 ani, în Japonia, femeile au dreptul de a-și lua zile libere atunci când sunt la menstruație, doar că foarte multe femei nu l-au luat niciodată, pentru că nu au avut simptome specifice grave, așa cum experimentează multe femei, fie din cauza reticenței față de a le spune superiorilor bărbați că se află în acea perioadă a lunii.

La fel ca în România, și în Japonia menstruația este un subiect tabu.

Pe de altă parte, în Coreea de Sud, acest drept există din 1953, iar în China și India, din ce în ce mai multe provincii și companii adoptă această politică pentru femei. Indonezia, Taiwan și Vietnam oferă și ele această posibilitate femeilor.

În SUA, Regatul Unit și Europa lucrurile nu stau prea bine, pentru că există două tabere, cea a femeilor care cred că aceste zile libere în perioada menstruației sunt la fel de importante ca un concediu de maternitate și cea a celor care cred că dreptul acesta special pune în lumină o idee care discriminează, care portretizează femeile ca fiind mai "slabe".

Pacienții, amendați dacă NU merg la medicul de familie. De când se va aplica

Cât de benefic ar fi concediul menstrual pentru România

 

În acest context, Ana Măiță, președintele Asociației "Mame pentru Mame", ne-a vorbit despre nevoia României de a avea o astfel de lege și cât de benefică ar fi o astfel de decizie pentru femeile din România.

"Concediul plătit de câteva zile pentru femeile aflate la ciclu nu este vreo măsura socială exotică, ci o aliniere necesară a legislației de munca la realitățile fiziologice ale femeilor. Recunosc, însă, că pare ceva neobișnuit, pentru că la mai bine de 111 ani de la sărbătorirea pentru prima data a Zilei Internaționale a Femeii, totuși femeile nu se bucură încă de egalitate și echitate prin măsuri care să ia în considerare toate particularitățile biologice ale corpului feminin.

Iar dacă suntem de acord că femeile au nevoie de un concediu înainte și după nașterea pe care o considerăm un eveniment fiziologic, pentru care repausul și refacerea sunt necesare, atunci mi se pare la fel de normal să fim de acord ca societate că femeile trebuie să beneficieze, dacă doresc, de câteva zile de concediu plătit pentru ciclu menstrual.

Ciclul menstrual face și el parte din categoria de procese fiziologice reproductive care pot fi, și sunt, de cele mai multe ori, însoțite de disconfort și slăbiciune și care sunt trăite exclusiv de femei. Iar legislația muncii ar trebui să reflecte această realitate în mod echitabil", a declarat Ana Măiță, președintele Asociației "Mame pentru Mame", în exclusivitate pentru DC Medical.

Absorbantele, scutite de TVA. Școlile, obligate să asigure absorbante pentru fete

 

În plus, Guvernul spaniol a luat în vedere ca și absorbantele să fie scutite de TVA, pentru ca orice femeie să-și poată permite un minim de igienă intimă.

Asta nu este tot, pentru că școlile vor trebui să ofere produsele necesare fetelor care solicită acest lucru.

"Exact din aceleași motive, adolescentele ar trebui să primească absorbante gratuite de la primul ciclu și cel puțin până la împlinirea vârstei de 18 ani. Absorbantele sunt o cheltuială lunară care nu poate fi evitată decât cu niște costuri sociale enorme.

Accesul greu sau lipsa de acces la absorbante poate împinge adolescentele să abandoneze școala, le poate transforma în ținte ale bullying-ului din partea colegilor, le poate cauza alunecarea în depresie și le poate pune în poziții sociale extrem de vulnerabile. Vorbim aici despre drepturile copilului, pentru că adolescentele sunt copii!

Dacă dorim cu adevărat să dăm șanse egale la educația fetelor, absorbantele pentru ele ar trebui să fie 100% gratuite. Atât de logic și de simplu este!", ne-a mai spus ea.

Avortul, permis fără acordul părinților

 

Potrivit noilor reglementări ale Guvernului spaniol, avortul va fi permis, fără acordul părinților, de la vârsta de 16 ori 17 ani.

"Cred cu tărie că există necesitatea socială pentru a permite adolescentelor, începând de la vârsta de 16 ani, să facă întrerupere de sarcina la cerere, fără acordul părinților.

Am văzut, din păcate, numeroase cazuri în care din varii motive, de ordin cultural sau spiritual, familia nu a permis întreruperea de sarcină adolescentei care nu dorea să ducă sarcina la final. Mărturisesc că aceste cazuri m-au șocat profund.

Ce părinte poate să gândească așa? Nicio femeie, și cu atât mai puțin nicio copilă, nicio clipă nu ar trebui să fie forțată să treacă printr-o sarcină și o naștere dacă nu își dorește asta!

Este o barbarie și o gravă încălcare a drepturilor femeii și copilului pe care unii, aflați în poziții de putere, continuă să le perpetueze.

Și, câteodată, aceștia sunt părinții, tutorii legali sau chiar soții unor copile.

Nu uitați că în multe state, inclusiv România, se pot încheia căsătorii începând de la 16 ani! Decizia de a face un copil trebuie să fie 100% a adolescentei, fără nicio interferență sau presiune din partea altora, chiar și a părinților.

Dacă o adolescentă gravidă decide că nu e pregătită să fie mamă trebuie să aibă acces facil și gratuit la servicii medicale sigure și autorizate de întrerupere a sarcinii. Momentan, acest lucru nu se întâmplă și drept urmare, în România, una din 10 mame are sub 18 ani, iar cele mai multe dintre aceste mame adolescente nici nu și-au dorit și nici nu au fost pregătite să devină mame", a mai spus Ana Măiță.

Cum refolosești COAJA legumelor de ciorbă. Florin Dumitrescu: M-au URÂT toate bunicuțele din țară

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel