Colesterolul este o moleculă de natură lipidică, insolubilă în apa, care circulă în sânge sub formă de agregate de proteine numite lipoproteine, fiind esențial pentru sănătate. Însă există și situații când valorile ridicate ale acestuia pot duce la boli cardiovasculare, cum ar fi infarctul sau accidentul vascular cerebral.
Medicul Sandra Alexiu a explicat , la Antena 3, cum funcționează colesterolul, care sunt valorile normale ale acestuia, dar și când trebuie să ținem dietă pentru reducerea colesterolului rău.
”Colesterolul face parte din grăsimile care circulă în sângele nostru și nu putem exista fără el, cum nici el nu poate exista fără noi, fiindcă este în strânsă legătură cu ficatul.
Trebuie să știm că din valorile pe care le găsim în sânge atunci când facem analiza de colesterol, cea mai mare parte se datorează moștenirii genetice, adică nu putem influența foarte mult valoarea lui prin regim alimentar, decât să ne așteptăm la maximum 25% dacă ținem un regim foarte sever”, a declarat dr. Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie la Sfat de Sănătate de la Antena 3.
Potrivit medicului, colesterolul crează acel manșon de ateroscleroză pe vasele de sânge, ceea ce le subțiază și face ca sângele să circule mai greu. ”Dacă este îngustată, din acele depuneri de placă de aterom se pot desprinde fragmente care să determine accidente vasculare sau infarct, așa cum se întâmplă din ce în ce mai des, chiar la persoane mai tinere”, a mai spus dr. Alexiu.
Care sunt factorii de risc pentru apariția plăcilor de aterom
”La placa de aterom contribuie foarte mult atât stilul de viață, valorile crescute ale colesterolului, mare parte moștenite pentru că sunt și forme familiale grave, cât și factorii de risc de genul fumat sau diabetul zaharat, care face parte dintre factorii pe care îi avem de la rude”, a mai spus medicul, subliniind faptul că valoarea crescută a colesterolului se poate regăsi și la persoanele care nu sunt supraponderale, așa cum se credea până acum.
Cât privesc ”valorile normale” ale colesterolului, medicul susține că ”este bine să păstrăm un colesterol total sub 200, dar există anumite patologii în care este bine ca valorile să fie mai jos. Dacă, de exemplu, am avut un infarct, trebuie să scădem valorile colesterolului, și nu a aceluia căruia îi zicem colesterol rău. Sunt anumite fracții de colesterol în care sunt considerate colesterol bun, care este de protecție, și colesterol rău, cel care produce placa de aterom.
Atunci când am avut un infarct, de exemplu, mai ales la pacienții bărbați, valorile colesterolului trebuie ținute foarte jos, a celui rău, ca să nu mai fie acel risc de a produce placa de aterom sau să plece din nou acel fragment și să facă un infarct. Pentru asta există tratament și trebuie susținut zi de zi până când medicul spune că nu mai este cazul”, a explicat medicul.
Legat de analiza de colesterol, mai spune medicul, aceasta se face la ambele tipuri de colesterol pentru a vedea care este balanța dintre ele. ”Ce facem noi la analize, de obicei vedem colesterolul și trigliceridele.
Trigliceridele sunt legate în mare parte de pacienții cu diabet, acolo sunt mai mari, dar și acolo există boli familiale cu valori imense, iar colesterolul are mai multe fracții dintre care cea mai importantă este cea LDL - colesterolul rău și HDL, care este colesterolul bun.
HDL, când este în cantitate mare este foarte bine pentru că ne protejează și l se face foarte mult la cei care consumă pește sau ulei de măsline. De asta, vestita dietă mediteraneeană este protectoare pentru inimă. LHL crește din grăsimea animală, de asta cei care consumă multă carne de porc nu sunt protejați pentru că valorile lor sunt mari”, a mai spus medicul.
Vezi și: 5 obiceiuri pentru reducerea colesterolului. Medic: Pot avea un impact mai îndelungat
Colesterol, prevenție prin alimentație
Deși susține că alimentația contează doar 25%, medicul subliniază ”nu este deloc puțin”. Mai mult, o dietă săracă în grăsimi este eficientă în cazul persoanelor care nu au nevoie de tratament pentru colesterol, ci doar de dietă.
”Pacienții trebuie să știe că pot face acest lucru dacă elimină din alimentație grăsimile care provin din zona animală, vorbim de carnea de porc. De exemplu, grăsimea din lactate este mai ușor de tolerat, mai ușor de modificat în organism, nu este atât de rea precum cea de la porc, și nu-i mai puțin adevărat că grăsimea vegetală este mai utilă. Uleiul de măsline este considerat unul dintre cele mai bune uleiuri și mai ales cel extravirgin”, a spus medicul cu privire la alimentele de care trebuie ținut cont pentru a avea colesterolul ”în control”.
Colesterolul din sânge, redus cu o singură injecție. Efectul ar putea dura aproape un an
Colesterolul este o lipidă insolubilă în apă, care se găsește în sânge și care intră în compoziția membranelor ce înconjoară ficatul, măduva spinării, creierul și alte țesuturi. Dacă valoarea colesterolului din sânge este prea ridicată, organismul nu mai funcționează cum trebuie.
Injecție, la stadiul de studii
Potrivit unui studiu efectuat pe un grup de șoareci, o injecție unică ar putea fi capabilă să reducă permanent riscul bolilor de inimă prin oprirea reversibilă a unei gene din ficat. Descoperirile sugerează că abordarea utilizată, denumită editarea epigenomului, poate produce modificări pe termen lung în activitatea genelor fără riscurile potențiale asociate cu editarea permanentă a genelor.
”O alternativă este dezactivarea permanentă a genei PCSK9 din celulele hepatice prin modificarea secvenței sale ADN folosind editarea genelor. În luna mai a anului 2022, o companie denumită Verve Therapeutics a primit aprobarea în Noua Zeelandă pentru a testa această abordare pe persoanele cu o afecțiune genetică moștenită, care provoacă niveluri periculos de ridicate ale colesterolului.
Cu toate acestea, tehnica lui Verve, denumită editare de bază, poate conduce la modificări nedorite ale ADN-ului, care ar putea transforma celulele normale în celule canceroase. Citește mai departe AICI.
Vezi și: Omega 3 poate reduce tensiunea arterială. Care sunt alimentele bogate în acizi grași
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.